"Regret că nu există o dezbatere în această campanie, singura a fost întâlnirea mea cu Theodor Paleologu la Iaşi şi la Bucureşti, îmi pare rău că ceilalţi candidaţi fug de dezbatere, pentru că, prin această fugă, de fapt, ei aduc un lucru negativ în această campanie şi este o lovitură la adresa democraţiei, fiindcă democraţia, în sensul cel mai frumos al cuvântului, este dialogul, dezbaterea, argumente şi, într-o campanie electorală, mai ales pentru alegerile prezidenţiale, ca şi în orice campanie, dezbaterea, dialogul ar trebui să fie pe primul loc, să ştim ce gândesc despre România, despre societatea românească, despre viitor, despre unde ar trebui să ajungem peste 5, 10 ani", a afirmat Kelemen Hunor, subliniind, că, totuşi, mai este timp şi aşteaptă să fie mai multe dezbateri, mai multe întâlniri între candidaţi.
Candidatul UDMR la Preşedinţie a avut, la Braşov, întâlniri cu alegătorii, în care le-a vorbit despre această campanie şi le-a prezentat proiectul său "despre acele valori şi principii fără de care nu se poate construi o ţară, o societate de succes". Totodată, el a participat la festivitatea de încheiere a Festivalului Teatrului Maghiar.
Kelemen Hunor: Să mă voteze pe mine
Cu acest prilej, Kelemen Hunor a subliniat că lipsa unei instituţii publice de cultură maghiară la Braşov, problemă ridicată de liderii locali ai UDMR în repetate rânduri, se poate rezolva pe plan local, fără implicarea Guvernului.
"Şi maghiarilor şi românilor şi saşilor le transmit să vină la urne şi să mă voteze pe mine, să-mi acorde şansa să merg în turul doi, fiind că proiectul meu, atât din punct de vedere economic, politic, de politică externă şi cultural, este unul pentru toţi oamenii din această ţară. Asta (problema înfiinţării unei instituţii maghiare de cultură - n.r.) se poate rezolva cu autorităţile locale, nu este necesară o implicare a Guvernului, se poate ajunge la o soluţie cu implicarea Consiliului Judeţean şi cu Primăria", a spus liderul UDMR, potrivit Agerpres.
FOTO AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video