Data actualizării:
Data publicării:

Kelemen Hunor, după ședința cu Marcel Ciolacu: Există un acord semnat între PSD şi PNL. Trebuie respectat

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Kelemen Hunor a făcut primele declarații în scandalul ministerelor, după ședința cu Marcel Ciolacu.

"Am avut discuţii, în aceste zile, au fost întâlniri ca în fiecare săptămână. Eu am spus mai de mult şi repet: există un acord semnat între PSD şi PNL privind rotativa şi, de fiecare dată, am spus că trebuie respectat acordul. Cuvântul dat, cuvântul respectat. Ce scrie în acord se respectă. În câteva zile, se închide această neexperimentată rotativă. Am înţeles, de la colegii de la PSD şi PNL, că se va respecta acordul. Nu am de făcut alte comentarii. Aţi văzut, de 4-6 săptămâni, pe surse, apărea zvonuri. S-au închis astăzi. Se respectă protocolul semnat între PSD şi PNL. Au fost multe discuţii", a spus Kelemen Hunor.

Citește și:

UDMR a dat cu pumnul în masă și a câștigat: ”Ieșim de la guvernare”. S-a găsit soluția: Rotativa rămâne așa cum s-a stabilit

"Nu ne cramponăm în guvernare. Pe de altă parte, cred că la toate ministerele pe care le-am condus ne-am făcut bine treaba", spune liderul deputaţilor UDMR. "De asemenea, dacă am rămâne la guvernare în astfel de condiții, atunci toată lumea ar putea considera că stăm la ciolan. Nu cedăm sub nicio formă Ministerul Mediului către PNL", a mai spus acesta.

Înţelegerea dintre premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, şi Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, ar fi fost ca PSD să rămână cu Ministerul Transporturilor, iar PNL să ia totuşi Ministerul Mediului, potrivit surselor Antena 3. Însă, această înțelegere de tip ”Toma Caragiu”, care se învârtea în jurul lui Sorin Grindeanu și menținerii funcției sale în Guvern, a picat!
"Noi ne-am pregătit pentru patru ani"

"Pe surse au apărut foarte multe informaţii potrivit cărora se doreşte să fie luat Ministerul Mediului de la UDMR. Ceea ce pot să vă spun este că noi ne-am pregătit, în momentul în care am luat decizia că vom face parte din coaliție, după alegerile parlamentare, pentru patru ani. Adică o guvernare predictibilă. O guvernare de normalitate înseamnă patru ani. Noi am venit cu trei miniştri şi poziţia de vicepremier. Ne-am pregătit pentru patru ani. Acum, sunt tot felul de discuții, vine aşa-zisa rotativă la sfârşitul lunii mai. Există un document, adică protocolul care ar trebui să fie luat în considerare, pentru că, dacă vorbim despre predictibilitate, despre o guvernare de normalitate, atunci trebuie să ne comportăm ca oamenii serioşi, să luăm în considerare ce facem", a spus senatorul UDMR Lorant Antal, la Antena 3 CNN. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel