Data publicării:

Kelemen Hunor: Ce s-a întâmplat 11 ani cu aderarea la Schengen e inacceptabil! Și Olanda va înţelege

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, afirmă că amânarea timp de 11 ani a aderării României la Schengen a fost consecinţa faptului că unele state s-au opus pe alte considerente decât cele tehnice, ceea ce „este inacceptabil”.

„Ceea ce s-a întâmplat României este inacceptabil. În 2011 eram în Guvern când noi am primit raportul din partea Comisiei, după multe verificări, şi în acel raport scria că România îndeplineşte toate condiţiile pentru a intra în Spaţiul Schengen. Dar permanent au fost unii care au blocat intrarea noastră pe alte considerente, nimeni nu spunea că (România - n.r.) nu îndeplineşte criteriile tehnice. Deci era ceva inacceptabil. În acest moment, la fel. Urmează încă o evaluare, totuşi au trecut 11 ani de la ultima evaluare. Sigur că noi îndeplinim criteriile tehnice şi în 2022 şi pentru a intra în Spaţiul Schengen nu există alte criterii, doar tehnice. România în mod normal de la 1 ianuarie, împreună cu Bulgaria şi Croaţia, pe transport terestru şi pe apă, intră în Spaţiul Schengen, iar pe aeroporturi intră din martie. Eu cred că aceasta va fi decizia”, a spus vicepremierul Kelemen Hunor, prezent joi la Arad.

El a adăugat că „nu putem accepta până la nesfârşit această discriminare” şi a afirmat că „în Olanda mai există o oarecare reticenţă”.

„Dar văd că deja şi olandezii tind spre a susţine aderarea României, iar în Finlanda nu cred că mai există (reticenţă - n.r.). Sunt convins că şi Olanda va înţelege că această atitudine de a bloca, pe nişte criterii care nu au nicio legătură cu criteriile pentru Spaţiul Schengen, nu poate fi susţinută”, a mai spus Kelemen Hunor.

Citește și...

Președintele Klaus Iohannis: Unitatea UE se poate consolida dacă România, Bulgaria, Croaţia vor deveni parte din Schengen

Unitatea UE se poate consolida dacă România, Bulgaria şi Croaţia vor deveni parte din Spaţiul Schengen, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, înainte de prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Praga.

„Sunt şanse, sunt şanse, fiindcă nevoia de unitate în Europa a devenit şi mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei şi această unitate se poate consolida, dacă România, Bulgaria şi Croaţia vor deveni parte din Spaţiul Schengen după atâţia ani de aşteptate, cred că toţi liderii şi-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătăţească unitatea Uniunii şi soliditatea noastră în abordare”, a afirmat şeful statului. De asemenea, președintele a spus că, în acest sens, va exista o vizită a experţilor în România.

Referitor la declaraţiile de miercuri, din Parlamentul European, că România ar putea bloca exporturile de cereale dacă sunt ţări care vor bloca accesul României în Schengen, preşedintele a spus că pe respectivul europarlamentar care a afirmat acest lucru „l-a luat un pic valul”. „Aşa o variantă nu există. Noi, dimpotrivă, facem tot ce putem ca să înlesnim exportul de cereale din Ucraina, pentru a preveni o criză alimentară globală. Deci aşa ceva iese din orice discuţie”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel