"Eu nu sunt în Guvern, ei ştiu ce vor să facă, eu nu am nici cea mai vagă idee, nu sunt atât de bine informat cum este socialistul Timmermans, ei între ei probabil discută mai mult. (...) El spune să nu se intervină, că aşa ştie că în această săptămână sau foarte curând cineva urmează să intervină şi că să se facă reforma în justiţie calm, prin dezbatere, prin proceduri transparente. Da, e ok ce spune, dar eu nu am informaţii că cineva vrea să dea ordonanţe de urgenţă", a spus Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, ordonanţele de urgenţă în domeniul justiţiei sunt distructive
"În ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă şi intervenţiile în tot ceea ce înseamnă sistemul judiciar, nu pot să spun altceva decât ceea ce spun de ani de zile, indiferent cine e la guvernare, că nu sunt de acord cu ordonanţe de urgenţă în sistemul judiciar. Nu am fost de acord nici cu Ordonanţa 13, nici cu Ordonanţa 7 şi nu am fost de acord nici cu acea ordonanţă pe care a dat-o Cioloş. Este extrem de distructiv, distruge încrederea în sistem din partea cetăţenilor", a mai spus preşedintele UDMR.
Comisia Europeană a avertizat miercuri România să revină pe calea unui proces de reformă în justiţie corect şi să se abţină de la orice măsuri care ar însemna regres în privinţa statului de drept. De asemenea, am informat Colegiul comisarilor cu privire la evoluţia situaţiei din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect, asta înseamnă paşi înainte, nu înapoi, şi înseamnă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor care s-au realizat în ultimii ani, a declarat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea săptămânală a Colegiului comisarilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva