Data publicării:
Kaufland, decizie surpriză privind inaugurarea a noi unități în România, în 2015
Retailerul german Kaufland va inaugura până la finele acestui an cu patru magazine mai puţine decât preconizase la început de an în România, unitățile cu probleme fiind cele din orașele care au rămas fără primari.
Kaufland, cel mai mare retailer din România în ceea ce priveşte vânzările, anunța la începutul anului 2015 expansiunea cu 9 hipermarketuri. Însă, potrivit economica.net, compania va inaugura până la finele acestui an cu patru magazine mai puţine decât preconizase la început de an.
Orașele vizate de retailerul german pentru deschiderea de noi unități în 2015 erau Constanţa, Bacău, Brăila, Arad, Timişoara, Sibiu, Râmnicu Vâlcea și Bucureşti, cu două magazine.
Până în momentul de faţă, Kaufland a inaugurat un singur magazin - o a doua unitate în Constanţa pe care au deschis-o la finele lunii martie anul curent.
Pe final de an, compania a pregătit însă o avalanşă de tăieri de panglică, prima urmând să aibă loc la Sibiu.
Pentru luna noiembrie este prevăzută deschiderea celui de-al treilea Kaufland din Arad.
Pe harta deschiderilor va urma, cel mai probabil, Timişoara și Brăila.
Întâmplător sau nu, cele trei oraşe în care Kaufland a înregistrat întârzieri în demararea lucrărilor de construcţie, Bucureşti, Bacău şi Râmnicu Vâlcea, primarii au fost arestaţi urmare a unor acte de corupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News