Katalin Novák a fost aleasă președinte al Ungariei
Începând de ieri, Ungaria are un nou președinte în persoana lui Katalin Novák.
Parlamentul Ungariei a ales joi în funcţia de preşedinte al republicii pe Katalin Novák. Fostul ministru fără portofoliu responsabil pentru familii a obţinut 137 de sufragii la votul secret, a cărui reuşită a necesitat o majoritate de două treimi.
195 de deputaţi au votat, din cele 188 de voturi valabile, Katalin Novák a primit 137. Candidatul fracţiunilor de opoziţie, economistul Péter Róna a primit 51 de voturi.
Katalin Novák va prelua funcţia pe 10 mai, ea va fi al şaselea preşedinte al republicii după schimbarea regimului.
În discursul său susţinut înainte de vot, candidatul la preşedinţie din partea grupării Fidesz-KDNP a afirmat că îşi doreşte să fie omul păcii şi că îşi va baza activitatea pe constituţia ţării.
Care sunt principiile noului președinte
Katalin Novák a declarat că va respecta şi va veghea la respectarea legii fundamentale, va lucra pentru a apăra ordinea constituţională şi nu pentru distrugerea acesteia.
Nu voi fi niciodată dispusă să renunţ la suveranitate, în contextul naţional – a subliniat, menţionând că poate renunţa la o anumită parte a suveranităţii doar în cadrul familiei, în favoarea soţului ei, István Veres.
Novák a spus că vrea să fie un preşedinte bun al ţării nu în ciuda faptului că este femeie, ci şi datorită acestei calităţi. Ea a adăugat: ca mamă şi soţie, se străduieşte să fie linişte, înţelegere, securitate şi vrea să fie omul păcii şi ca preşedinte al ţării.
Katalin Novák a spus că face parte dintr-o generaţie care a primit independenţa naţională de-a gata şi nu va permite “nimănui să joace la ruleta rusă” cu independenţa ţării, câştigată cu mari sacrificii. A menţionat că mulţi dintre membrii generaţiei sale au studiat şi au trăit în Europa de Vest, ei nu vor să imite acea lume, dar există acolo lucruri bune care ar putea fi însuşite.
Katalin Novák a calificat războiul început de Rusia nejustificabil şi inexplicabil. Ea a spus că ţara tocmai a început să-şi recapete securitatea şi libertatea vieţii de dinainte de pandemia de coronavirus, când a izbucnit un alt virus devastator: războiul început cu 14 zile în urmă, în imediata vecinătate a Ungariei.
Maghiarii vor pace, noi, femeile, nu vrem să câştigăm războiul, ci pacea, pentru că doar în pace putem să creştem, să construim, să facem planuri şi să zâmbim unul la altul – a spus Katalin Novák, scrie Hirado.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News