Data publicării: 06.07.2023 09:38

Karlovy Vary 2023: A sări în ape necunoscute

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura

Minunata actriță Eli Skorceva, protagonista filmului bulgar Blaga's Lessons (Foto: Servis Festival Karlovy Vary)

Omagiindu-l pe Godard, festivalul și-a însușit și crezul acestuia potrivit căruia cineastul trebuie să se arunce în apă și să învețe să înoate. Succesul său pare să se fi adunat din astfel de exerciții obsedante, acolo unde alții nici măcar nu au încercat.

Directorul artistic și selecționerul Karel Och a reamintit amănuntul, într-o succintă prezentare a câtorva dintre filmele socotite a fi definitorii pentru competiția a cărei țintă supremă este cucerirea Globului de cristal. Asta se întâmpla în prima zi.

Acum, după ce am văzut câteva, pot să spun că cei mai vrednici dintre autorii care au sărit în apă au ales una singură, realitatea. Mai ales cea imediată sau proiectată într-un timp nu prea îndepărtat, cu semnele lui de avertizare. Se spune că hazardul aranjează bine lucrurile, dar selecția unui festival, oricât de mult ar purta culorile locurilor de origine, nu este niciodată opera întâmplării și, rar de tot, produsul unui program tematic. Realitatea își impune temele, multe asemănătoare, indiferent de aria geografică.

Am avut sentimentul unei călătorii printr-un tunel la capătul căruia te așteaptă, dacă nu întunericul, în orice caz- incertitudinea binelui, fragilitatea speranței. Multe îi despart pe eroii filmelor Empty Nets și Blaga‘Lessons, primul iranian, al debutantului Behrooz Karamizade, celălalt semnat de unul dintre cei mai importanți cineaști bulagri ai generației mijlocii, Stephane Komandarev. Titlul Empty Nets / Plase goale poate fi citit și ca o amară metaforă a speranțelor ucise ale tânărului pescar Amir, prea sărac pentru a fi acceptat de familia fetei iubite.

Regizorul iranian Behrooz Karamikzade și actorii săi din filmul Empty Nests (Foto: Servis Festival Karlovyh Vary)

Nu i-a mai rămas ca soluție de viață decât asocierea temoporară cu lumea afacerilor murdare de care nu se va putea desprinde decât cu riscul angajării disperate într-o aventură care îl poate costa viața. Filmul se așează frumos în spațiul cinematografului iranian, ai cărui reprezentanți plătesc atât de scump libertatea.

Cunoscut mai ales pentru ironia tristă degajată de filmele sale Direcții (2017) și Runde (2019), portrete colective ale unor oameni care, prin meseria lor, taximetriști, respectiv polițiști, cunosc viața ascunsă a unui oraș, cineastul bulgar a optat acum pentru un stop-cadru asupra unui singur personaj. Cu Lecțiile Blagăi Komandarev încheie o trilogie despre bolile sociale ale țării sale, cum a definit-o.

Filmul este unul dintre cele mai dure din câte am văzut în ultima vreme. Profesoară de limba bulgară, acum pensionară, Blaga, femeie de 70 de ani, văduvă, cu un fiu plecat departe, își întregește micul venit dând lecții de filologie. Este exigentă, ține să-și câștige cinstit banii care, adăugați economiilor ei de o viață, îi vor împlini modestul, dar încăpățânatul vis: să ridice o piatră funerară cum se cuvine în memoria defunctului ei soț. Prin cum se cuvine înțelege respectarea realității; răposatul a fost comunist, ca atare numele ar trebui scris cu litere roșii.

Tocmai un astfel de personaj la locul lui, educat, este tras pe sfoară de un grup de escroci metodic organizați, conform unei regii aproape teatrale. Atenție, caracatița funcționează și datorită legăturilor extinse în România, ceea ce nu ne miră. Femeia va fi prăduită de toți banii și de acum încolo va începe lungul lanț al umilințelor îndurate de mulți vârstnici, respinși de la orice posibilă angajare într-o slujbă sau alta.

Vezi și: Karlovy Vary 2023: Cu gândul la aparatul de filmat

Neluată în seamă de fiul care o cam ia peste picior, presată de proprietarul oficiului funerar, convinsă, în credința ei naivă, că cel plecat dincolo nu mai poate aștepta monumentul făgăduit, femeia recurge la un gest disperat: ajunge ea însăși una dintre necunoscutele legături din umbră ale escrocilor, contra unei sume. Filmul își schimbă direcția, devenind de-a dreptul un thriller. Când nici nici banii dobândiți nu-i ajung, se hotărăște să riște totul și nu mai respectă regula jocului; își însușește toți banii.

Pentru înșelarea foștilor înșelători nu va plăti însă ea, ci o nefericită de fostă elevă, o tânără emigrantă nimerită în apartamentul profesoarei, la ora răzbunării. Din câte înțelegem din strigătele ei, departe de ochii noștri au loc orori. Blaga, întoarsă acasă, aude țipetele urcând scările, ezită să intre, face cale întoarsă și, singură în stradă, femeia pe care am cunoscut-o la început ca pe o modestă, onestă profesoară, este învinsă de teamă, de lașitate.

Într-o epocă a eroinelor vajnice, Komandarev ne invită să nu uităm nesfârșita capacitate a societății noastre de a murdări ființa umană, de a devia destine, altfel dintre cele mai banale. Mai poate da înapoi Blaga (excepționala actriță Eli Skorceva), poate fi iertată din moment ce răul a fost făcut și cu ajutorul ei? Am lăsat-o acolo, în noapte, cu lașitatea, cu spaimele ei, gândindu-ne care ar putea fi posibila mântuire.

Probabil cel mai tânăr actor al acestei ediții, Jaroslav Cuhra, interpret principal în filmul Sensitive Person (Foto: Servis Festival Karlovy Vary)

Acceptarea adevărului, sinuciderea? Întrebări neliniștitoare traversează și debutul în lung metraj al lui Tomas Klein (Cehia, Slovacia) Sensitive Person, mascate, uneori, de mantia carnavalescă a peliculei, țesută ca un amestec de feerie și grotesc. Un actor ambulant se întoarce acasă, în Cehia, cu o nevastă bolnavă și doi copii, un adolescent mut și altul în fașă.

Mijloc de transport – o dubă care scârțâie din toate încheieturile. Îi întâmpină un peisaj postapocaliptic, cu oameni cărora nu le rămâne decât să facă haz de necaz, inclusiv de moarte: „Știți ce e rău cu moartea asta? Că nu poți mori când vrei. Vin să te salveze, te bagă în tot felul de mașinării de resuscitare”. O întoarcere acasă este și documentarul cineastului libanez Cyril Aris Dancing on the Edge of a Volcano.

O capitală devastată de explozia din 4 august 2020 nu mai poate fi locul ideal pentru o filmare. Ni se spune asta din capul locului: „Beirutul a ajuns un oraș urât, dar îl iubesc, este orașul meu”. Dragostea pentru cinematograf va învinge. Cu ajutorul locuitorilor, echipa de filmare va putea lucra fie și printre ruine.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News