Data publicării:

Karlovy Vary 2022: Geoffrey Rush: « La 20 de ani, mentorul meu nu m-a învățat cum să devin celebru »…

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Geoffrey Rush și-a sărbătorit aniversarea 71 de ani la Karlovy Vary
Geoffrey Rush și-a sărbătorit aniversarea 71 de ani la Karlovy Vary

…ci cum să fiu un actor mai bun ». Este una dintre nu puținele fraze memorabile rostite de marele artist australian Geoffrey Rush la una dintre întâlnirile cu ziariștii.

Spectatorii au avut și ei privilegiul de a-l asculta la începutul fiecăreia dintre proiecțiile cu filmele-far ale carierei sale, incluse în retrospectiva selectivă dedicată înaltului sărbătorit al acestei ediții, binecunoscute și publicului nostru : Shine (1996), Quills (2000), Discursul regelui (2010). Profesioniști sau doar simpli admiratori, am împărțit aceeași bucurie care nu a purtat niciodată numele destul de pompos al răspânditului Masterclass.

De altfel, m-am întrebat, destul de des, cum ar putea un actor să explice misterul unei priviri care te cutremură sau te îngheață, al unei replici purtătoare a unui gând venit de nu știm unde, a unei mișcări menite să dea peste cap pretențiile perspicaciții sau ale imaginației noastre. Altfel spus, toată acea uimire declanșată de sentimentul vecinătății cu geniul, nu doar cu omenescul talent.

Mai mult ca sigur, cei dăruiți știu asta, de aceea, de cele mai multe ori, se refugiază în umor sau în căldura unor mărturisiri, în speranța ștergerii distanțelor. Altfel, am trăi nesăbuința de a aștepta de la Geoffrey Rush să ne astâmpere pofta de amănunte imposibile, cum ar fi filmarea scenei când dirijează, pur și simplu, discursul regelui din amintitul film, ca pe o partitură, când cuvintele devin note ce urcă și coboară.

Geoffrey Rush, foarte mândru de cămașa lui cu motive din fauna australiană

Sau dureroasa amintire a propriei sale căderi psihice din 1992, care îi va face mai lesne de înțeles drama eroului său din Shine, pianistul David Helfgott, interpretat peste patru ani și care avea să-i aducă un Oscar : „Cred că eram epuizat. Într-o seară, pe scenă, am căzut într-un fel de experiență extracorporală. Mulți oameni mi-au descris că au trăit ceva asemănător. Un atac de panică, senzația că ai avea un atac de cord”.

În seara primei întâlniri cu publicul de la Karlovy Vary, cea prilejuită de proiecția The King’s Speech, Rush a evocat descoperirea scenariului, lăsat la ușă, « ca pe un nou-născut «  și reacția de după prima lectură : « Oare pe cine ar putea să intereseze povestea asta, cu doi bărbați de vârstă mijlocie, unul bâlbâit și altul australian » ? A fost debutul unei seri excepționale. Nu ne-a trecut prin cap să verificăm ziua de naștere a actorului, 6 iulie. Știam doar că urma să împlinească 71 de ani pe care , spre surpriza noastră, i-a sărbătorit chiar atunci, pe scenă, când, la îndemnul directorului artisitc Karel Och, toată sala a cântat Happy Birthday to you, dear Geoffrey Rush.

Vezi și:  Karlovy Vary 2022: Femeia, la bine și la rău 

Peste o zi, la întâlnirea numită, simplu, Talk with Geoffrey Rush (Să stăm de vorbă cu…) actorul a insistat asupra înțelesului mai larg al vindecării regelui din filmul lui Tom Hooper. Îi place creadă că oamenii pot și trebuie să scape de timiditate, în primul rând pentru a putea comunica cu ceilalți. » Ultimii doi ani – ne-a spus el – cu restricțiile Covidului, ne-au făcut să îndurăm acut absența aproapelui, imposibilitatea de a trăi într-un grup.

Este atât de bine să vorbim unii cu alții, să fim împreună, să ne simțim unii pe alții (Rush a folosit chiar expresia smell other people). Ca australian știu ce șpun, noi am trecut prin șapte lockdown-uri. » Mărturisesc că nu mi l-am închipuit pe Geoffrey Rush atât de jovial, glumeț, iubitor de vorbe, și, nu mai puțin, sentimental, sărind cu dezinvoltură de la moștenirea unui actor cum a fost Errol Flynn, care « ne-a transmis câteva secrete », la apărarea elegantă a fostului său partener în aventurile piraterești prin Caraibe, Johnny Depp, subiect al tabloidelor în urma faimosuljui divorț : « Am văzut ce i se întâmplă și mi-a părut rău. Este un băiat timid, inteligent, din vechea școală a actoriei, cea a lui Marlon Brando. Cred că de la el a învățat să-și depășească limitele».

Stând, cu deosebire în ultimii ani, în îndepărtata lui Australie, legat mai ales de teatru, nefiind un apropiat al Hollywoodului și fără multe treburi prin Europa, veștile despre Rush au ajuns mai rar. Cred că buna dispoziție a invitatului de onoare se mai datorează și unui amănunt surprinzător chiar și pentru el: « În afară de Anglia și America, nu cred că există o țară pe care să o cunosc mai bine, așa cum cunosc Cehia «.

Imagine antologică din filmul Shine care i-a adus un Oscar lui Geoffrey Rush

În studiourile Barrandov, unde speră să se întoarcă, a filmat primul său film străin, în 1998, Les Misérables, de Billie August. Atunci a încercat și să pronunțe numele orașului Brno, « imposibil pentru un vorbitor de limbă engleză, cu cele trei consoane consecutive, b,r,n ». A mai vizitat Cehia pentru serialul Genius iar la Karlovy Vary a fost și în calitate neofcială, de acompaniator al soției sale, acum șase ani.

Oricum, este sigur că nu va învăța niciodată cuvântul decretat cu de la sine putere cel mai greu din limba cehă, ctvrtek, adică joi. Mai știi…Protagonistul unui viitor film despre Groucho Marx (Raised Eyebrows : Inside Groucho’ s House de Oren Moverman) este în stare de multe surprize.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel