Data publicării:

Karlovy Vary 2019. Ghicind viitorul într-un Glob de cristal

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
 jULIANNE MOORE , cea mai nouă posesoare a unui Glob de Cristal pentru întreaga activitate
jULIANNE MOORE , cea mai nouă posesoare a unui Glob de Cristal pentru întreaga activitate

Rareori am scris cu entuziam despre ceremoniile inaugurale ale festivalurilor. Seamănă mult unele cu altele, și în bine și în rău. Prea multă originalitate – prin asta înțeleg și inventivitate, și eleganță – nu am întâlnit. 

A sosit timpul să-mi corectez definitiv impresiile. Karlovy Vary deține supremația. Cel puțin atât cât cunosc eu și cred că am luat parte la câteva deschideri. Festivalul de aici a avut fericita idee de a nu căuta prea departe inspirația. A găsit-o acolo unde nimeni nu se aștepta, în chiar tema afișului ediției.

Dacă spui asta cuiva care are obiectul în fața ochilor, s-ar putea să se crucească: niște dungulițe alb-negre trasate ca la calculator, dincolo de care se zărește, în supraimpresiune, cifra 54, numărul acestei ediții. O echipă de oameni talentați (cred că sunt aceiași, în ultimii ani) coregrafi și graficieni, au făcut să curgă pe scenă mari fâșii de pânză alb-negre, coborând din tavan, copie extinsă a celor amintite mai sus, iar prin dreptul lor au început să defileze gimnaste în costume bărbătești alb-negre, cu cămăși albe.

Pe covorul roșu: Julianne Moore și rgizorul Bart Freundlich, soțul actriței

Nu tu voaluri, paiete, sclipiciuri, artificii, trupuri dezgolite. De sus de tot, au coborât, pe inele, bărbați în aceleași ținute sobre care și-au răpit partenerele iar acolo, în aer, a început un spectcol de acrobație sportivă, întretăiat de stop-cadre în încremenirea cărora nu mai știam dacă imaginile sunt adevărate sau sunt desene uriașe. Atât de mult, cu atât de puțin. Aplauzele au fost întrerupte doar de apariția celui care face, în ultima vreme, oficiile maestrului de ceremonii, actorul Marek Eben.

Un cumul de emoții, pentru că acesta din urmă a reamintit că astfel de momente, într-un astfel de festival, nu ar fi fost posibile dacă în urmă cu 30 de ani nu ar fi existat o Revoluție de catifea și un Vaclav Havel. Eben, cunoscut pentru umorul său de tip englezesc - spun unii care uită că ne aflăm în țara lui Hasek – a biciuit memoria conaționalilor săi, evocând celebrele chlebicky de pe vremuri, din câte am înțeles noi, străinii, niște sendviciuri cu maioneză, nelipsite de la party-urile ce încheiau congresele Partidului comuist: „Ajungeau pe hainele tuturor, ceea ce însemna că eram cu toții egali".

Eva Zaoralova și Jiri Bartoska, construtorii festivalului de astăzi

Cum audiența era, firește, alcătuită din invitați cehi, râsul prelungit a fost, ca să spun așa, la el acasă. Din aniversare - în aniversare, pentru ultima nemaifiind nevoie de traducerea la cască. Dragostea pentru cinema erau de ajuns. Pe ritmurile faimoasei melodii Chabadabada a lui Francis Lai din Un bărbat și o femeie, festivalul a omagiat cuplul profesional care, începînd din 1994, a construit Karlovy Vary-ul modern, așa cum îl știm astăzi: actorul Jiri Bartoska și criticul de film Eva Zaoralova.

Primul a devenit Președintele festivalului în sfârșit liber să-și trăiască propria viață, după ce ani de zile, începând din 1969, a fost nevoit să împartă sezoanele cinematografice cu festivalul de la Moscova. Așa se și explică de ce, înființat în 1946, numără doar 54 de ediții. Eva Zaoralova, prestigios critic european, a fost director artistic până în 2010, când a rămas consultant artistic, ceea ce este și astăzi.

A lăsat locul unui alt critic și teoretician, Karel Och, propus chiar de ea. Un emoționant scurt film de montaj, intitulat preum filmul lui Lelouch Un bărbat și o femeie....după 25 de ani, a alăturat imagini din existența cuplului de aur din viața festivlului, în diferite momente, cu precădere acelea în care oaspeții de onoare s-au numit Robert De Niro, Robert Redford, Helen Mirren, John Malkovich, Michael Douglas, Sharon Stone, Annette Bening, Richard Gere, Harvey Keitel și atâția alții.

Într-o astfel de atmosferă a urcat pe scenă ca mai nouă invitată de onoare, Julianne Moore care, începnd de vineri seara, a adăugat un Glob de cristal colecției sale de premii, printre care se află și Oscarul de acum cinci ani pentru Still Alice. Mulțumind pentru trofeu, actrița care a venit însoțită de fiica și de soțul ei, regizorul Bart Freundlich, a ținut să amintească acele cuvinte pe care le repetă copiilor săi: Dacă îți urmezi chemarea inimii, dacă știi cu adevărat ceea ce vrei, atunci s-ar putea să ai parte de lucruri uimitoare.

În ceea ce mă privește, eu am avut noroc. Filmul m-a dus nu numai către o carieră, ci și către soțul meu. Seara s-a încheiat cu proiecția filmului After the Wedding regizat de Bart Freundlich, cu Julianne Moore protagonistă, inspirat de o peliculă a cineastei daneze Suzanne Bier. Dramă a despărțirilor, a neașteptatelor și tristelor regăsiri, în care actrița proaspăt premiată i-a avut parteneri pe Michelle Williams și pe Billi Crudup, ulimul prezent și el la festival.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel