Kamara, mărturisiri despre fiul său! “Leon e un luptător”
Data publicării:
Autor: Dana Popa
WhatsApp
În prima parte a interviului pentru DC News, Kamara a vorbit despre noua sa relație, cu o fată pe care a cunoscut-o în urmă cu 7 luni. 

Azi, însă, artistul povestește despre băiețelul său, micuțul Leon, care la aproape 4 ani nu poate încă să meargă, din cauza unor probleme de sănătate, dar și despre cum se împacă acum cu fosta sa soție.

- Kamara, ați lansat imnul naționalei artiștilor fotbaliști sau despre ce este vorba mai exact?

E mai degrabă Imnul Campionatul Mondial al Artiștilor Fotbaliști "Art Football". O piesă compusă de Raresh (Rareș Varniote-Free Deejays) la care mi-am adus și eu contribuția atât pe partea muzicală cât și la versuri. Insă principalul "Vinovat" e Rareș alături de care am mai lansat piese precum “Mi-e sete de tine”, “Zile” și “Love Love” împreună  cu Ralflo și evident Andrei.

(oar_w460)

- Ce faci în vacanța de vară? Mergi undeva cu copiii? Ți-ai făcut program?

Ne așteaptă o vacanță la mare cu Leon în care aș vrea să merg cu Leon, Roberta și bona lui Leon. Apoi, probabil o vacanță în doi, eu cu Roberta, ca să ne descoperim mai bine.

- Cum evoluează micuțul Leon? Ce îți dorești pentru el?

Leon e un luptător și evoluează bine, face mari progrese atât pe parte cognitivă cât și motorie. Are terapeuți extraordinari și foarte implicați. O să fie probabil nevoie și de o operație în străinătate pentru ca evoluția lui motorie să fie și mai eficientă. Îmi doresc să îl văd pe picioarele lui, bine din toate punctele de vedere. El e prioritatea nr 1.

(oar_w460)

- În ce relații ai rămas cu fosta ta soție și mama băiețelului? Vă mai vorbiți sau totul se rezumă strict la copil?

E normal să avem o relație de prietenie și să ne creștem copilul frumos chiar dacă noi nu mai formăm un cuplu de peste 1 an. Leon e un copil fericit și e mai bine așa decât să crească într-o casă cu certuri și energie negativă. 

- Ai jucat într-un film american cu actori cunoscuți! Despre ce e vorba mai exact și ce rol ai avut? Cum ai ajuns să faci parte din distribuție?

Am dat casting ca toată lumea, regizorul Claudiu Bochis cu care am lucrat la primul nostru videoclip, "Noi doi", m-a recomandat pentru acest casting. A fost o onoare să fiu ales, pentru că a fost concurență pentru rol cu mulți alți actori. Am jucat rolul unui pianist într-un film alături de Liam Mcintyre (Spartacus) și Harvey Keitel. Nu pot spune mai multe pentru că nu am acordul producătorilor de a vorbi despre producție până nu se anunță lansarea. 

- Intenționezi să dezvolți o carieră în actorie?

Joc de ani buni în seriale de televiziune ("State de România" și "Războiul Sexelor") și filme, anul trecut am avut ocazia să am un rol într-un film american pe care îl aștept cu sufletul la gură, să văd și eu ce a ieșit. De regulă, cariera de cântăreț și cea de actor se intersectează și dau roade. Sunt puncte care se împletesc și experiența dintr-una folosește în cealaltă. Chiar dacă nu sunt actor cu acte în regulă, am capacitatea să joc în filme și chiar la Teatru. În 2016 și 2017 am jucat în piesa "Ali Frică mănâncă sufletul", pe scena Teatrului Apollo 111. Mă încântă ideea de a juca în filme și pe scenă.

(oar_w460)

(oar_w460)

- Cum decurge colaborarea cu Andrei?

Andrei și cu mine avem o trupă de 14 ani încoace. Nu e o colaborare. Colaborări se pot numi featuring-urile de moment, la noi e mai mult decât partea muzicală, suntem și prieteni în viața de zi cu zi și colegi la Naționala Artiștilor Fotbaliști cu care am câștigat titlul de Campioană Mondială la "Art Football Moscow 2018". Mulțumim Lui Dumnezeu și Managerului nostru Marius Chină (Sprint Music), că avem concerte emisiuni și proiecte de televiziune. 

- Se anunță piese noi pentru Alb Negru?

Tocmai lucrăm la noi piese pentru Alb Negru chiar dacă mai lansăm separat piese sau facem colaborări cu alți artiști. Alb Negru rezistă de 14 ani încoace și mai avem multe de spus pe piață muzicală.

 

Citiți aici prima parte a interviului cu Kamara pentru DC News!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel