"De 10 ani avem un nou personaj politic pe scena politică românească. Acest personaj politic este Justiţia. Mai toată lumea vorbeşte despre justiţie, deşi probabil că politicienii ar trebui să vorbească cel mai puţin. La noi justiţia nu este discretă şi oarbă, ci ea este ca un fel de divă care se află permanent pe platourile televiziunilor. Trebuie să mărturisesc că o vreme am încercat în a înţelege de ce este nevoie de suport public pentru diversele Parchete în lupta cu o caracatiţă absolut reală care este corupţia. În timp s-a dovedit însă că apărarea publică a justiţiei s-a transformat în armă politică şi, pe drept cuvânt, ca în snoava populară cu Petrică şi Lupul, astăzi populaţia, cetăţenii, când se uită la televizor nu mai înţeleg nimic, nu ştiu ce să creadă", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.
România are nevoie de "o justiţie mult mai puternică şi cu adevărat independentă", a mai precizat președintele Senatului, adăugând că "Justiţia nu este însă a preşedintelui, sistemul justiţiei nu poate funcţiona doar pentru că cineva la Cotroceni apără justiţia. Ea trebuie să stea pe picioarele ei. Politicul sau economicul nu trebuie să intervină în justiţie dar nici justiţia să facă politică sau afaceri. Din acest motiv cred că sistemul de control intern al justiţiei trebuie să fie întărit. (...) Dezvăluirile presei din ultimii ani au arătat că aşa zişii mari apărători ai justiţiei au încercat doar aservirea acesteia, au încercat şi au reuşit să o folosească ca armă politică în slujba grupurilor lor de interese sau chiar în interes personal folosit, au făcut mari deservicii justiţiei", a mai spus Tăriceanu, citează România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video