Jurnalistul reţinut pentru şantaj de DNA, pus sub control judiciar
Tribunalul Mureş a decis, marţi seara, luarea măsurii controlului judiciar pentru pe o durată de 60 de zile faţă de jurnalistul Tănasă Julien, împotriva căruia procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus începerea urmăririi penale pentru şantaj.
Pe durata controlului judiciar, lui Tănasă i s-a interzis, printre altele, să exercite profesia de jurnalist, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta şi să nu se apropie de martorii din dosar sau să comunice cu aceştia direct sau indirect.
Încheierea poate fi atacată cu contestaţie în 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi în 48 de ore de la comunicare de către procuror.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că procurorii DNA- Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 aprilie 2016, a suspectului Tănasă Julien, jurnalist, cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News