Data publicării:
BOMBĂ în mass-media! Jurnaliştii unui post TV important vor să intre în grevă
Jurnaliştii televiziunii publice britanice, BBC, plănuiesc să declanşeze greva, în semn de protest faţă de decizia conducerii companiei de a concedia o parte dintre angajaţi, în vederea reducerii costurilor
Jurnaliştii BBC, membri ai The National Union of Journalists (NUJ – Uniunea Naţională a Jurnaliştilor, n.r.), care reprezintă ziariştii din Marea Britanie, vor vota declanşarea grevei, după ce au respins oferta privind acordarea unor plăţi compensatorii majorate cu doar 1% pentru angajaţii disponibilizaţi ai radiodifuzorului public britanic, informează guardian.co.uk.
VEZI ȘI: Cum s-au investigat trei jurnaliști unul pe celălalt fără să știe
"Uniunea a solicitat o alternativă viabilă la beneficiile financiare excesive primite de manageri", a declarat Michelle Stanistreet, secretarul general al NUJ.
"NUJ condamnă oferta făcută de BBC privind creşterea plăţilor compensatorii cu doar 1%", a mai spus Michelle Stanistreet, precizând că, în această situaţie, NUJ va iniţia acţiunile pentru organizarea unei sesiuni de scrutin în vederea declanşării grevei la BBC. Ea a mai spus că NUJ se angajează să facă o "campanie robustă" pentru a obţine un vot majoritar din partea angajaţilor în vederea declanşării grevei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News