Data publicării:

Junii Brașovului, în Duminica Tomii. Zeci de mii de oameni, așteptați la paradă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Localnicii şi turiştii amatori de experienţe culturale autentice sunt aşteptaţi duminică să urmărească tradiţionala Paradă a Junilor braşoveni şi să participe la o serbare câmpenească, la care vor putea să guste din meniurile unor restaurante celebre din Braşov.

Parada călare a Junilor din Duminica Tomii va începe la ora 11,00 şi se va desfăşura pe un traseu în zona istorică a oraşului (Piaţa Unirii - strada Constantin Brâncoveanu - strada George Bariţiu - Piaţa Sfatului - strada Mureşenilor - strada Eroilor - strada Republicii - Piaţa Sfatului - strada Apolonia Hircher - strada Poarta Schei- Prundului - Pe Tocile- Podul Creţului), sosirea la Pietrele lui Solomon fiind estimată între orele 13,00 - 13,30, unde cele şapte cete de tineri îşi vor primi rudele şi invitaţii, şi vor îndeplini ritualul cântării Troparului Învierii şi al Horei Junilor, după care vor cinsti un pahar de vin.

Potrivit biroului de presă al Primăriei Braşov, anul acesta, cei care vor participa la serbarea câmpenească vor avea la dispoziţie o zonă amenajată unde vor putea să-şi procure produsele unor unităţi de alimentaţie publică şi restaurante celebre din oraş.

Coborârea Junilor de la Pietrele lui Solomon va avea loc începând cu ora 18,00 (pe traseul Podul Creţului - Pe Tocile - Piaţa Unirii - Prundului).

Restricții de circulație în centrul orașului

Ca urmare a desfăşurării acestui eveniment, duminică se vor introduce o serie de restricţii de circulaţie în centrul oraşului şi cartierul Schei, începând cu ora 7,30. De asemenea, parcarea situată în dreptul Parcului Titulescu va închisă începând de sâmbătă seara pe o porţiune (până la trecerea de pietoni de la clădirea Modarom).

Primăria Braşov a făcut, joi, apel la toţi conducătorii auto, inclusiv riveranii, să evite aceste zone, în intervalul orar 9,45 - 11,00, pentru a se evita blocajele de circulaţie.

Parada Junilor, considerată una dintre cele mai importante manifestări ale identităţii oraşului Braşov, este un eveniment care adună anual 45.000 - 50.000 de spectatori, conform sursei citate.

Vezi și: Alegeri 2019. Partidele politice, penalizate. Rezultate preliminare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel