Data publicării:
Jumătate dintre locuitorii Capitalei, fără apă caldă și căldură
Mai multe cartiere din sectoarele 1,2,5 și 6 din Capitală nu vor avea apă caldă și căldură vineri seară, din cauza unei avarii la CET Grozăvești, anunță Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice din București (RADET).
"Din cauza unei avarii survenite la Electrocentrale Bucuresti, în incinta CET Grozăvesti, RADET va furniza la parametri scăzuţi agentul termic pentru apă caldă de consum si încălzire", în mai multe zone, anunţă regia într-un comunicat.
Zone afectate:
—sector 1: Aviației, Radu Beller, Iancu de Hunedoara, Dorobanți, Banu Manta, Nicolae Titulescu, Piața Gării, Piața Victoriei, Dinicu Golescu și străzile adiacente;
—sector 2: Șos. Ștefan cel Mare, Aleea Circului și străzile adiacente;
—sector 5: Calea 13 Septembrie, Panduri, Drumul Sării, Petre Ispirescu și străzile adiacente;
—sector 6: Drumul Taberei, Timișoara, Iuliu Maniu, Virtuții, Timonierului, Piața Gorjului și străzile adiacente.
Echipele de intervenție ale Electrocentrale București-CET Grozăvești depun toate eforturile pentru remedierea avariei, în cel mai scurt timp, precizează RADET.
Bugetul Capitalei, rectificat pe minus. Bani mai puțini pentru RADET, străzi și spitale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News