Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, s-a plâns că aude voci şi muzici imaginare în detenţie şi are impulsuri de suicid, a declarat marţi un psihiatru care l-a examinat, la o şedinţă a tribunalului londonez care analizează cererea de extrădare a lui Assange în SUA, relatează AFP, scrie Agerpres.
Australianul de 49 de ani prezintă un risc de suicid "foarte ridicat" în cazul în care va trebui extrădat către SUA, unde este acuzat de dezvăluirea a sute de mii de documente confidenţiale, a susţinut Michael Kopelman în faţa tribunalului Old Bailey.
Care sunt afecțiunile de care suferă
Kopelman, care a stat de vorbă de circa 20 de ori cu Assange, a vorbit instanţei despre "depresia severă" şi "simptomele psihotice" ale acestuia din urmă, între care halucinaţii auditive trăite în celula sa din închisoarea de înaltă securitate Belmarsh din apropiere de Londra.
Julian Assange i-a mărturisit astfel psihiatrului că a auzit voci spunându-i: "eşti praf, eşti mort, venim după tine", notează AFP.
Impulsurile sinucigaşe ale lui Assange "provin din factori clinici, dar ceea ce va declanşa o tentativă este iminenţa extrădării", a atenţionat psihiatrul, estimând că starea acestuia "se va deteriora considerabil" dacă va fi extrădat.
Temeri că s-ar putea sinucide
Şi partenera lui Julian Assange, Stella Moris, şi-a exprimat temerea că acesta s-ar putea sinucide, lăsându-i pe cei doi copii ai lor fără tată.
Reprezentantul guvernului american, James Lewis, l-a interogat pe Kopelman în legătură cu veridicitatea unor afirmaţii ale lui Assange, sugerând că este posibil să fi fost inventate.
Condiţiile de detenţie ale fondatorului WikiLeaks au fost denunţate de raportorul ONU pentru tortură, aminteşte AFP.
Inculpat pentru alte 17 capete de acuzare
Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei. SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.
Julian Assange este încarcerat la Belmarsh de la răsunătoarea sa arestare în aprilie anul trecut în Ambasada Ecuadorului la Londra. El se refugiase acolo în 2012, când se temea că va fi extrădat spre SUA sau Suedia, unde era acuzat de viol. Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani, după mai multe răsturnări de situaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă