Data publicării:
Județul Tulcea va fi promovat la cel mai mare Târg de Turism al României
Consiliul Județean Tulcea participă, în perioada 23 - 26 februarie 2023, la ediția cu numărul 47 din cadrul Târgului de Turism al României, ediția de primăvară, organizat în pavilionul expozițional B2 din incinta complexului Romexpo, București.
Tematica acestei ediții este „Delta Dunării și Dobrogea de Nord – Un tărâm de poveste”, iar scopul principal este promovarea județului Tulcea ca o destinație care își poate întâmpina turiștii în oricare anotimp din an.
Astfel, îi invităm alături de noi pe operatorii economici interesați de promovarea destinației turistice la nivel național și, totodată, îi invităm pe vizitatori să descopere la stand o mică parte din frumusețea județului Tulcea, precum și oferte early booking pentru sezonul turistic din acest an.
"Ineditul județului Tulcea față de alte destinații turistice este bineînțeles, perla coroanei, Delta Dunării, un loc unic, un tărâm de poveste și o destinație de care te îndrăgostești de la prima vedere. Îmi doresc ca, prin participarea la acest târg de turism, să venim în sprijinul operatorilor economici care știu să promoveze ce avem noi mai frumos și, mai mult decât atât, să venim în întâmpinarea turiștilor cu o ofertă turistică greu de refuzat și experiențe inedite în oricare anotimp din an. Avem Dunăre, avem mare, avem Deltă, avem cei mai vechi munți, avem cetăți medievale și un popor multicultural cu o colecție de tradiții și obiceiuri străvechi. Ce îți poți dori mai mult?” a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Pe parcursul evenimentului, vizitatorii se vor bucura de momente artistice oferite de ansambluri folclorice tradiționale și grupuri vocale ale minorităților etnice din județul Tulcea. De asemenea, aceștia pot degusta tradiționalele preparate locale și vinuri dobrogene oferite de cunoscuți producători locali.
Nu în ultimul rând, surpriza ediției este prezentarea machetei „Columna lui Ivan”, o sculptură din inox care va marca simbolic momentele în care Ivan a făcut faimoasă România prin reușitele sale sportive. Aceasta va fi, de altfel, și atracția principală din cadrul Memorialului „Ivan Patzaichin”, un ansamblu arhitectonic și obiectiv turistic ce va fi inaugurat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în acest an, pe faleza care poartă deja numele marelui campion tulcean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News