Nota 10 după contestație la Bacalaureat, în Mureș
Dacă inițial promovabilitatea în județul Mureș a fost de 45,74 la sută, după rezolvarea contestațiilor s-a ridicat considerabil la 46,56%, iar una dintre lucrările recorectate a primit nici mai mult nici mai puțin de 2,35, obținând astfel nota 10.
474 de contestații admise din 1.300! Atât a anunțat Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Raluca Marian, vineri, de la centrul de contestaţii şi reevaluare din Cluj-Napoca.
16 dintre acestea au diferenţe de peste un punct şi jumătate faţă de nota iniţială, una dintre lucrări, la Limba şi literatura maghiară scris, fiind notată cu 10 în urma contestaţiei, deşi inițial fusese punctată cu 7,65.
De asemenea, alți norocoși au primit nota 5 de la 2,90 la proba fizică, 8,30 de la 6,15 la geografie și 9,50 de la 7,10 la limba și literatura maghiară.
Au fost însă și cazuri în care notele lucrărilor au scăzut substanțial, în urma contestațiilor: de la 6,05 la 2,90, la limba și literatura română.
"În astfel de cazuri, de diferenţe mai mari de un punct şi jumătate faţă de nota primită iniţial, o a treia comisie validează nota. Probabil că diferenţele acestea sunt bazate şi pe un oarecare subiectivism în aprecierea lucrărilor, dar ar putea fi de vină şi condiţiile dificile de corectură, legate de caniculă, sau să fi fost vorba de greşeli făcute la trecerea de pe borderou. Ambele lucrări unde s-au înregistrat diferenţe mari la proba de limba şi literatura maghiară scris provin de la centrul de examen din Sovata şi au fost corectate iniţial la Târgu Mureş. Probabil inspectorul de specialitate le va atrage atenţia profesorilor corectori să fie mai atenţi, la prima şedinţă, din luna septembrie", a spus Raluca Marian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News