Judeţul cu cea mai MARE rată de infectare a cerut ajutor comisarului european pe sănătate
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a cerut, luni, ajutorul comisarului european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, pentru sprijinirea pacienţilor COVID-19 din Sibiu, judeţul cu cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 din România, de 8,32 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise duminică, de GCS.
Nicu Ştefănuţă a precizat că i-a scris în urmă cu câteva zile şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ca să activeze mecanismele europene pentru transferul pacienţilor COVID-19.
'I-am scris miercuri ministrului Sănătăţii să-l implor să activeze mecanismele europene pe care le are la dispoziţie. Vorbim de: transfer intraeuropean de pacienţi acolo unde se lucrează la capacitate maximă. Nu e posibil ca pacienţi din Belgia să fie transferaţi în Germania şi la noi să se moară pe capete pentru că ne este ruşine să cerem sau suntem incompetenţi să o facem. Azi am luat legătura cu comisarul european pe sănătate pe o problemă şi mai gravă:
staţia de oxigen, de care spitalul judeţean are mare nevoie. UE are un mecanism de schimb de dotări - EU Clearing House. Şi noi trebuie să obţinem aceste dotări cu ajutorul unui spital din Europa, de aproape, aşa încât să ajungă la timp la bolnavi. Mă voi ţine de aceste demersuri şi oameni ca scaiul, pentru că este în joc cea mai mare dramă din istoria recentă a Sibiului', a precizat europarlamentarul sibian, potrivit Agerpres.
Nicu Ştefănuţă (USR PLUS) este membru în comisia de Sănătate publică şi Mediu a Parlamentului European. Medicii din SCJU din Sibiu solicită o staţie de oxigen de urgenţă, pentru a asigura oxigenul necesar pacienţilor COVID-19. Unitatea din Sibiu deţine o singură staţie de oxigen, care nu face faţă la numărul tot mai mare de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
Conducerea spitalului şi cea a Consiliului Judeţean speră ca marţi să ajungă la Sibiu staţia nouă de oxigen, care este închiriată de la o firmă care o importă din Turcia, a precizat zilele trecute, directorul unităţii medicale, Liliana Coldea. În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt trataţi zilnic, cei mai mulţi bolnavi COVID-19 din tot judeţul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News