Similitudinile sunt multe, chiar şi astăzi existând "comenzi" pentru justiţie, chiar dacă vin sub o altă formă, cea a unor "rugăminţi".
"Nenorocirea mea a început de când m-am născut, că tatăl meu a fost ofiţer de jandarmi - origini nesănătoase. Viaţa mea a fost un coşmar, şi este, din cauza unui om. Am aflat că şeful meu este ofiţer de Securitate acoperit. Sunt un om trecut prin tot regimul comunist şi care, în momentul în care au vrut să mă facă membru de partid, am refuzat şi am zis ceva urât la adresa iniţiativei, am fost cercetat timp de o săptămână. Şi nu m-am potolit şi nu mă potolesc. S-ar fi întors tata în mormânt" a povestit în emisiunea moderată de Alessandra Stoicescu, judecătorul Nicolae Tănase, care de ani de zile luptă cu sistemul şi care nu a renunţat nicio clipă să creadă în dreptatea lui.
Nicolae Tănase a vorbit şi despre cazul violului de la Vaslui, rememorând un episod dureros din cariera sa de judecător.
"Era vorba despre un viol în urma căruia victima, o biată femeie în jur de 30 de ani, a murit. La viol au participat mai mulţi bărbaţi şi, surprinzător, complice la acel caz a fost o femeie. Am văzut la dosar mai multe acte medicale întocmite în cursul urmăririi penale. Arătau că victima avusese mai multe leziuni în zona capului, iar pe corp, 53 de echimoze şi 15 escoriaţii. Toate fiind făcute, în opinia procurorului, doar de unul dintre violatori. Am audiat martorii şi ce am putut auzi în şedinţa de judecată pur şi simplu m-a oripilat. Martorii fuseseră parte la viol. Toţi. De ce erau ei martori şi nu inculpaţi, aveam să aflu pe urmă. Pentru că procurorul era supărat că, dintre toţi, doar unul nu voia să recunoască fapta. Şi atunci, drept recompensă pentru cei care recunoscuseră, l-a făcut inculpat doar pe acela care nu voia să spună adevărul" a spus Nicolae Tănase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol