„Luând act de demersul sindicatelor și asociației personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete de a întrerupe activitatea, ca formă de protest împotriva acestei măsuri și a modalității netransparente în care a fost redactat proiectul, precum și a modului ocult în care a ajuns, cu o rapiditate nejustificată pe masa organului legislativ, deși, în ședința din data de 10.12.2019 a comisiei de muncă și protecție socială, Ministerul Justiției a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris, în acest sens, Asociația Procurorilor din România (APR, Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) susțin cu convingere acțiunea motivată și îndreptățită a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar", se arată în comunicatul de presă transmis miercuri.
Magistrații atrag atenția asupra faptului că proiectul „nesocotește, în primul rând, caracterul pensiilor personalului din sistemul de justiție", de vreme ce acestea sunt tratate prin proiect ca „pensii speciale", cu toate că, în mod expres, în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice dreptul recunoscut este „pensie de serviciu".
„Dacă organul legislativ nu face nici măcar această diferență de regim, determinată de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de incompatibilități și interdicții, de asigurarea elementelor pentru activitatea justiției, ca serviciu public, este greu de înțeles cum va dezbate și vota asupra unui drept esențial pentru sistemul de justiție", arată judecătorii.
Ce afectează
Sursa citată subliniază că o astfel de modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea „autorității judecătorești" nu poate fi organizată și desfășurată.
Peste 6.000 de grefieri protestează, miercuri, față de soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților de adoptare a proiectului de lege care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar, conform unui comunicat al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD).
„Deși în ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019", subliniază sursa citată.
Menținere pensii
Sindicaliștii grefierilor susțin că, deși Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale" a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților miercuri.
„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze o primă acțiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)", conchide Sindicatul grefierilor.
Camera Deputaților are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii, informează Agerpres.
Camera Deputaților este for decizional pe proiectul de lege.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat, marți, un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol