Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiilor de judecători ai Curţii Constituţionale vor fi anunţate autorităţilor competente să desemneze noii judecători. Potrivit comunicatului, judecătorul Veaceslav Zaporojan a fost abilitat de Plenul Curţii Constituţionale să exercite atribuţiile administrative ale preşedintelui Curţii până la alegerea noului Preşedinte.
Potrivit legislaţiei, Zaporojan va sesiza autorităţile competente (Parlamentul, Guvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii) în termen de cel mult 3 zile de la data declarării vacanţei funcţiei, solicitându-i să numească un nou judecător. Cele trei instituţii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a numi alţi judecători. Acum o săptămână fostul preşedinte al Curţii, Mihai Poalelungi, şi-a dat demisia din funcţia de judecător şi de Preşedinte al Curţii Constituţionale.
Magistraţii Curţii Constituţionale şi-au anulat hotărârile
Anterior, magistraţii Curţii Constituţionale şi-au anulat hotărârile prin care data de 7 iunie a fost declarată termen-limită pentru investirea Guvernului, hotărârile prin care au fost declarate neconstituţionale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcţia de speaker şi investire a Guvernului condus de Maia Sandu, dar şi suspendarea din funcţie a lui Igor Dodon pentru ca fostul premier Pavel Filip să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului şi să convoace alegeri parlamentare anticipate.
Apoi preşedintele Igor Dodon şi premierul Maia Sandu au solicitat demiterea in corpore a magistraţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video