• Judecătoare din Cluj, către Guvern: Ce faceți cu noi? Istoria se va răzbuna!
O judecătoare din Cluj își exprimă propria revoltă cu privire la pandemie. Ea susține că au fost distruse generații, în timp ce se întreabă ce au făcut guvernanții pentru oameni.
Adina Lupea, Curtea de Apel Cluj, a transmis un mesaj cu privire la pandemia de COVID-19.
”A trecut un an și de pandemie? Vă mai amintiți? Ne-au spus de la început până la lacrimi, ne-au construit clipuri cu copii și părinți în casă, izolați. Ne-au desenat inimioare, ne-au pus copiii inocenți să le deseneze cu: "Totul va fi bine! ". Dansau în combinezoane cadre medicale, probabil și ele tâmpite de același val, ne spuneau cum să ne responsabilizăm și ne mai spuneau ceva ce am uitat. Ne spuneau ”De acum nimic nu va mai fi la fel!” Și nu am înțeles. Au personalizat pe Maria să Covid-ul. Ne-au trimis clipuri emoționale în care ne explică Covid-ul 19 cum a vrut el să oprească planetă că să ne dea o lecție. Unul după altul am cedat la șantaje emoționale, am cântat în balcoane, pentru că nu dădea bine să fim insensibili. Dovedeai dovadă de inconștiență, dovedeai că nu îți pasă. Ne-au pus filme cu cadavre în saci, ne-au furat întrebările și înmormântările. Ne-au înregimentat de ne batem pentru un loc pentru un vaccin. Cei care se bat, eu nu sunt unul dintre ei.” reacționează judecătoarea, conform presei locale.
”Ce faceți cu noi? Școala online e o glumă, ați înghesuit oamenii în magazine”
Ea întreabă: ”Într-un an și de Covid ce s-a făcut pentru noi? Nimic. Acum ne repetă iar cuvântul acela care deja mă zgârie pe urechi, poate intrăm în Normalitate de la 1 iunie... Așa ne spune premierul. Ce normalitate, măi? Deja ați distrus două generații, aia de anul trecut de clasa a VIII a și a XII a de i-ați siluit cu măsuri care, se vede, au fost ineficiente, iar acum siluiți a două generație, să treacă și ei prin ce au trecut colegii lor anii trecuți.
Școală voastră online e o glumă proastă. Cea mai proastă. Ați înghesuit pe ultima sută oamenii în magazine până la ora 18. Adică creați deliberat focare de infecție. Sunt oameni care lucrează, încă, pentru că majoritatea nu mai pot lucra, între orele 9-17. Într-o oră îi înghesuiți pe toți la cumpărături.
Vine primăvară, cresc temperaturile, voi ne spuneați acum un an că la temperaturi crescute covidache se înmoaie. Ce faceți cu noi?”.
Judecătoarea mai spune că a crescut infracționalitatea, din cauza măsurilor luate de Guvern, pentru că oamenii nu mai au din ce să trăiască, au rămas fără venituri. ”Istoria se va răzbuna!”, a conchis ea, scrie stiridecluj.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News