Data actualizării:
Data publicării:

Jucăriile din ouăle Kinder, făcute în România. Copiii nevoiași lucrează 13 ore pe zi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Te-ai gândi că jucăriile din ouă Kinder sunt realizate într-o fabrică, într-un mediu controlat. Ei bine, ziarul britanic The Sun a realizat un reportaj în care ne arată că famiile nevoiaște din România lucrează 13 ore pe zi, timp de trei zile, pentru a face un sac de jucării. Plata? 20 de lei.

Ziarul Britanic prezintă cazul unor familii nevoiașe din România care lucrează până la 13 ore pe zi, asamblând jucării pentru ouăle kinder. Copii de șase ani lucrează zeci de ori, în condiții urâte, de acasă.

”Dacă șefii Ferrero Rocher (compania care produce ouăle Kinder n.r -) ar ști ce se întâmplă ar face atac de cord”, a declarat o sursă din interiprul companiei.

The Sun prezintă cazul unei familii din Carei care primește 20 de lei pentru fiecare 1000 de jucării asamblate. Este vorba de doi soți, Timea și Cristian, care muncesc împreună cu copii lor în vârstă de 11 ani, respectiv șase ani și o nepoată, tot de șase ani.

”Sunt bani puțini, e sclavie, dar nu avem ce face. Dacă vedeți ce fel trăim aici, atunci veți înțelege de ce e visul nostru să venim în Marea Britanie”, le-a spus Cristian reporterilor The Sun.

Jurnaliștii britanici scriu că familiile primesc jucăriile de la firma Prolegis, un sub-contractor pentru Romexa SA. Un alt sub-contractor pentru Romexa SA, spune The Sun, este Adontradenet.

Contactat de jurnaliști, Daniel Muresan, manager la Romexa SA, a declarat că nu știa de această situație.

”Nu știam că se întâmplă asta. Vom afla cine e responsabil și dacă este adevărat vom încheia contractele cu fabricile respective”, a spus acesta.

Reprezentanții firmelor subcontractoare au declarat că jucăriile nu provin de la ei.

Marcel Bront, șeful Prolegis: ”Nu dăm jucăriile nimănui în afara fabricii. Acele jucării trebuie să fi provenit din altă parte”

Adi Nemeș, patronul Adontradenet: ”Jucăriile acelea nu vin de la noi. Probabil vin de la alte fabrici din zonă”

În galeria foto puteți vedea imaginile șocante publicate de The Sun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel