Data publicării:

Jose Antonio Reyes a murit. UEFA, decizie privind finala Ligii Campionilor

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp

Jose Antonio Reyes (35 de ani), fost fotbalist la FC Sevilla, Arsenal sau Real Madrid, a decedat, sâmbătă, în urma unui accident auto. UEFA a reacţionat imediat şi a anunţat că va face un gest simbolic în memoria fotbalistului.

Alegeri prezidentiale 2024

UEFA a confirmat că, la finala Ligii Campionilor, Tottenham - Liverpool, din această seară, ora 22:00, se va ţine un moment de reculegere în memoria lui Jose Antonio Reyes, cel care deţine un record în competiţiile europene. Spaniolul este singurul fotbalist care şi-a trecut în palmares de cinci ori Cupa UEFA/Europa League. E al a câştigat trofeul de două ori cu Atletico Madrid (2010, 2012) şi în trei rânduri consecutiv cu echipa unde s-a lansat, FC Sevilla (2014, 2015, 2016).

"UEFA este foarte întristată după vestea teribilă a morţii lui Jose Antonio Reyes. Dorim să ne exprimăm sincerele condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. A avut o carieră extraordinară, câştigând numeroase trofee oriunde a jucat şi sunt şocat şi întristat că viaţa lui s-a încheiat atât de rapid", a declarat Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA.

Cariera lui Jose Antonio Reyes 

 

Reyes s-a născut în Sevilla şi a avut onoarea de a evolua pentru echipa de pe "Ramon Sanchez Pizjuan" în nenumărate rânduri, FC Sevilla fiind şi echipa la care s-a format.

De-a lungul carierei, Jose Antonio Reyes a mai evoluat pentru Arsenal, Real Madrid, Atletico Madrid, Benfica, Espanyol, Cordoba şi Xinjiang Tianshan Leopard. În prezent era legitimat la Extremadura, în eşalonul secund. La Sevilla a adunat în total 242 de jocuri oficiale. Pentru Atletico Madrid a evoluat în 154 de partide, iar pentru Arsenal în 110. Pentru o scurtă perioadă, Reyes a fost coleg şi cu Raul Rusescu la FC Sevilla. În echipa naţională de seniori a prins 22 de partide şi a înscris patru goluri. Reyes a debutat în La Liga la numai 16 ani.

În palmares, Reyes are un trofeu în Premier League (2004), Cupa Angliei (2005), La Liga (2007), Cupa Ligii Portugaliei (2009), Europa League (2010, 2012, 2014, 2015, 2016), EURO U19 (2002), Supercupa Spaniei (2011), Supercupa Angliei (2005).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel