Data publicării:

Joi, primul test de coabitare între Traian Băsescu și Victor Ponta

Autor: Braga Sebastian | Categorie: Politica
WhatsApp

Victor Ponta va participa joi la la reuniunea  Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocată de președintele Traian Băsescu. Va fi pentru prima oară de după referendum, când Victor Ponta se va întâlni cu Traian Băsescu. Ședința convocată de președintele țării are ca subiect de discuție achiziția de avioane de vânătoare.

Corneliu Dobriţoiu, Ministrul Apărării Naţionale, a anunţat duminică că achiziţia avioanelor multirol F-16 din Portugalia se va face potrivit unui plan stabilit anterior, care respectă directivele UE.

După referendumul din această vară, Victor Ponta a declarat că va evita pe cât posibil să mai interfereze cu Traian Băsescu dacă acesta va reveni la Palatul Cotroceni şi că nici măcar nu va mai participa la şedinţele CSAT, spunând că, dacă sunt documente importante, Băsescu poate să i le transmită spre semnare.

Cristian Preda, prim-vicepreşedintele PDL, a declarat că așteaptă mai întâi să vadă dacă Victor Ponta chiar va participa la reuniunea CSAT și nu exclude ca premierul să se răzgândească în ceea ce privește participarea la şedinţele Consiliului. Acesta a mai adăugat că va fi un test important pentru coabitare.

Preşedintele României are şi funcţia de preşedinte al CSAT, el fiind cel care poate convoca şedinţe ale Consiliului. De asemenea, primul ministru este vicepreşedinte al CSAT.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel