Data actualizării:
Data publicării:

Joe Biden, vacanță în casa lui Tom Steyer, un activist influent împotriva crizei climatice. Cine este miliardarul

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Joe Biden
Sursa foto: Facebook Joe Biden
Joe Biden, preşedintele Statelor Unite, și familia sa vor petrece o săptămână în casa miliardarului Tom Steyer, om de afaceri şi activist influent împotriva crizei climatice.  

Joe Biden și membrii familiei sale petrec o săptămână într-o casă de pe malul lacului Tahoe, între Nevada şi California, pe care au închiriat-o de la omul de afaceri şi activist influent împotriva crizei climatice, miliardarul Tom Steyer, transmite duminică EFE, citată de Agerpres.

Preşedintele şi Prima Doamnă, Jill, au sosit vineri seara la reşedinţa situată pe malul de est al Lake Tahoe, în Nevada, potrivit informațiilor furnizate de Casa Albă. Luni, soţii Biden plănuiesc să plece să viziteze Hawaii după incendiile devastatoare de pe insula Maui, care au provocat cel puţin 114 morţi. După vizita în Maui, Joe şi Jill Biden se vor întoarce luni seara la reşedinţa de la Lake Tahoe, unde vor rămâne până sâmbăta viitoare.

Locuinţa în care sunt găzduiţi Biden şi familia sa este deţinută de Steyer şi de soţia sa, Kat Taylor, care nu au fost prezenţi atunci când a sosit familia prezidenţială. Potrivit Casei Albe, Biden a închiriat casa, evaluată la 18 milioane de dolari, la preţul pieţei.

Cine este Tom Steyer

Steyer, în vârstă de 66 de ani, a candidat pentru alegerile primare ale Partidului Democrat, în 2020, când Biden a ajuns să fie nominalizat. Şi, în ciuda faptului că a cheltuit aproape 200 de milioane de dolari din avere pe reclame, nu a reuşit să câştige şi a renunţat la cursă în februarie 2020.

Acestă escapadă reprezintă a doua vacanţă pentru preşedintele SUA în acest an. La începutul lunii august, el a petrecut o săptămână în reşedinţa sa de la Oceanul Atlantic, în Rehoboth, Delaware, unde s-a bucurat de plimbări cu bicicleta şi momente relaxante pe malul mării, inclusiv o vizionare la cinema a filmului "Oppenheimer" alături de soţia sa, Jill.

Vezi și: Joe Biden, acord de parteneriat strategic cu Vietnamul. SUA, luptă pentru contracararea Chinei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel