'Vor discuta despre cum să lucreze împreună, respectând demnitatea umană, pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19, pentru a face faţă crizei climatice şi pentru a se îngriji de cei mai puţin norocoşi', potrivit unui comunicat.
Joe Biden este un catolic fervent, care vorbeşte adesea despre credinţa sa în public şi care lipseşte rareori de la slujbă, mai ales când se află în oraşul său natal Wilmington (Delaware, est).
El este, de asemenea, un susţinător ferm al dreptului la avort, ceea ce provoacă agitaţie în rândul clerului catolic american.
Conferinţa Episcopilor Catolici Americani (USCCB) a votat cu o largă majoritate în această vară propunerea de a elabora un text despre 'semnificaţia Euharistiei în viaţa Bisericii, care ar putea avea consecinţă refuzarea acestei comuniuni politicienilor care sprijină avortul. Euharistia sau comuniunea este un rit esenţial al credinţei catolice, în cursul căreia credincioşii primesc simbolul jertfei lui Iisus Hristos.
'Este privat şi nu cred că se va întâmpla'
'Este privat şi nu cred că se va întâmpla', a răspuns Joe Biden, când a fost întrebat despre acest text şi domeniul său de aplicare. Papa, chemat să reacţioneze la acest proiect al arhiepiscopilor americani, a estimat în termeni generali că Biserica nu are vocaţia de a lua o poziţie politică: 'Ce trebuie să facă păstorul? Să fie păstor, nu să condamne', a afirmat Suveranul Pontif.
'Dacă ieşi din grija pastorală a Bisericii, devii un politician', a apreciat Papa Francisc, exprimându-şi în acelaşi timp dezaprobarea faţă de avort pe care l-a comparat cu 'o crimă', scrie Agerpres.
Papa Francisc nu va participa la Summitul pentru Schimbări Climatice
Papa Francisc nu va călători în Scoția pentru conferința ONU privind schimbările climatice de luna viitoare, a confirmat Vaticanul, conform BBC. Se zvonise că înaltul prelat de 84 de ani va participa la COP26, care va avea loc la Glasgow în ceea ce ar fi fost prima vizită papală în Scoția din 2010.
În iulie, episcopii catolici ai Scoției au spus că Papa Francisc speră să participe. Cu toate acestea, Vaticanul a declarat că delegația sa va fi condusă de cardinalul Parolin, secretar de stat.
Summit climatic la Glasgow
Summitul climatic va avea loc la Campusul expozițional scoțian din Glasgow în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie.
Papa Francisc era de așteptat să fie printre aproximativ 120 de lideri mondiali, urmând să participe la eveniment pentru a prezenta planuri de reducere a emisiilor care cauzează schimbări climatice.
Organizatorii au confirmat că la summit vor participa Regina Elisabeta, iar președintele SUA, Joe Biden, a declarat că este „nerăbdător” să fie acolo.
Angela Merkel susține poziția Papei Francisc
Angela Merkel a salutat faptul că problema schimbărilor climatice se află în atenţia Papei Francisc, care şi-a manifestat în trecut preocupările cu privire la climă şi recent s-a alăturat celor 40 de lideri ai Bisericii pentru a trimite un apel comun către Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), programată să înceapă la Glasgow, la sfârşitul lunii.
Angela Merkel a abordat şi problema abuzului asupra copiilor în cadrul Bisericii. Înaintea audienţei la Papa Francisc, ea a vizitat un institut al Universităţii Gregoriene Pontificale, unde s-a întâlnit cu preotul german HansZollner, care a fost însărcinat de Biserică cu protejarea copiilor.
Am vrut să subliniez prin vizita mea că adevărul trebuie să fie expus şi că problema abuzului asupra copiilor trebuie tratată, a subliniat Angela Merkel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008