Data publicării:

Joe Biden a divizat Partidul Democrat. Acuzații puternice la vârful formațiunii

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Joe Biden, candidatul proiectat drept câștigător al alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, ar fi creat o breșă în Partidul Democrat.

Informațiile cărora Joe Biden este câștigătorul alegerilor din SUA au fost întâmpinate de susținătorii săi cu petreceri spontane, parade auto și bucurie pe străzile orașelor americane. Totuși, victoria democratului ar putea însemna o breșă în interiorul Partidului Democrat.

Din momentul în care Donald Trump a depus jurământul în funcția de președinte, democrații s-au unit pentru a complota la îndepărtarea acestuia. Au rezistat, s-au organizat și s-au mobilizat, s-au unit în jurul obiectivului de a înlătura un președinte pe care îl credeau periculos. Au reușit. Dar succesul lor a marcat și sfârșitul unui armistițiu din timpul alegerilor, armistițiu care uneori a ascuns diferențele ideologice profunde.

Democrații se confruntă cu o problemă serioasă după alegerile în care și-au îndeplinit misiunea de a-l elimina pe Trump de la Casa Albă. Deși au rezolvat acest lucru, au făcut puțin pentru a rezolva probleme urgente cu privire la viitorul politic al partidului și la diviziunile interne ale acestuia. 

Aripa progresistă, de stânga, găsită vinovată pentru pierderile din Cameră și Senat

 

O conferință telefonică tensionată în rândul democraților din Cameră, în care membrii de centru au dat vina pe aripa stângă pentru că au pierdut anumite posturi, a deschis o dezbatere publică aprinsă despre cum va evolua partidul în următorii ani. Cei de centru susțin că succesul lui Biden, care a reușit câștigarea a trei state din Rust Belt (Wisconsin, Michigan și Pennsylvania), a fost o dovada că un candidat de centru, care a respins apelurile liberale, a fost cel mai bine poziționat pentru a construi o coaliție câștigătoare.

Departe de a fi temperat de eșecurile congresului, progresiștii sunt încurajați. Într-o serie de interviuri, aceștia au dat vina pe pierderile neașteptate pe o îmbrățișare a „centrismului status quo”, care nu a reușit să capteze atenția alegătorilor și a condamnat candidații de centru pentru că nu au dezvoltat strategii mai bune pentru a câștiga.

„S-au înșelat”, a scris Bernie Sanders, senatorul progresist care a pierdut în fața lui Biden în cadrul alegerilor preliminare din Partidul Democrat, într-o publicație USA Today, conform TheGuardian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel