Jocurile de noroc și piața pariurilor din România, scădere de peste zece ori a profitului
O analiză recentă arată o s cădere de peste zece ori a profitului companiilor de pe piaţa jocurilor de noroc şi a pariurilor din România.
Profiturile înregistrate de companiile care activează pe piaţa jocurilor de noroc şi a pariurilor din România au scăzut de zece ori, până la valoarea de 187 milioane de lei, în anul 2020, de la peste un miliard de lei, cu un an înainte, reiese dintr-o analiză întocmită de specialişti unei platforme de specialitate, scrie Agerpres.
În acelaşi timp, piaţa locală a jocurilor de noroc şi a pariurilor a înregistrat un declin de aproximativ 50%, superior ca pondere chiar şi industriei HoReCa, a cărei diminuare a fost de 30%.
Scădere a încasărilor
Potrivit Termene.ro, din punct de vedere valoric, anul 2020 a însemnat o scădere a încasărilor, de la 10 miliarde de lei (valoarea înregistrată la nivelul anului 2019) la 5,13 miliarde lei (valoarea înregistrată la nivelul anului 2020). În anul 2018, veniturile companiilor care activează în acest domeniu au fost de 9,16 miliarde de lei.
"Scăderea veniturilor la aproape 50% din cele aferente anului 2019 este cauzată şi de faptul că la nivelul populaţiei competenţele digitale sunt slabe. Opţiunile de pariere on-line, deşi puse la dispoziţie de majoritatea actorilor din acest domeniu, sunt încă insuficient accesate de clienţi. Dacă în alte domenii restrângerea activităţii a venit la pachet şi cu eficientizarea acesteia, lucru vizibil în indicatori precum rata profitabilităţii, în cazul de faţă, anul 2020 a generat o scădere masivă a profiturilor pe care industria jocurilor de noroc şi a pariurilor le-a obţinut.
Ce profit s-a obținut anul trecut
Din punctul de vedere al profitului, anul trecut, la nivelul întregului domeniu, s-au obţinut aproximativ 187 milioane lei profit, în scădere de la peste un miliard de lei, valoarea înregistrată în anul 2019, respectiv 840 milioane lei, în 2018.
"Efect al ratei de scădere mai accentuate în cadrul profiturilor (scădere de 10 ori raportat la anul anterior) comparativ cu cea a veniturilor (reducere de doua ori raportat la anul anterior) la nivelul domeniului s-a înregistrat şi o scădere accentuată a profitabilităţii. Astfel, dacă în anul 2019 profitabilitatea era de 10,85%, anul 2020 a adus o scădere a acestui indicator la 3,66%. În anul 2018 valoarea indicatorului era de 9,17%, aproximativ similară cu cea înregistrată în anul 2019", se menţionează în analiza de specialitate.
În ceea ce priveşte resursa umană, scăderea drastică a încasărilor a avut ca efect diminuarea numărului de angajaţi, de la peste 27.600 în anul 2019 la mai puţin de 18.400, în anul 2020.
Trend descrescător. Ce au raportat companiile
Din punctul de vedere al numărului de companii care au raportat situaţii financiare aferente fiecărui an analizat, trendul este, de asemenea, descrescător. Astfel, pentru anul 2018 au fost 924 de companii care au depus situaţii financiare, în anul 2019 numărul acestora s-a redus la 828, iar în anul 2020 doar 645 de entităţi au mai depus datele financiare anuale.
"Scăderea veniturilor înregistrate a avut ca efect o creştere a timpului în care o societate îşi plăteşte datoriile cu peste 70 de zile. Astfel, dacă la nivelul anului 2019, timpul mediu de plată a datoriilor era de 100 de zile, în creştere uşoară de la 82 de zile (cât era în anul 2018), în anul 2020 aceasta a crescut la 172 de zile. Şi în cazul sumelor pe care societăţile din domeniu trebuie să le încaseze s-au înregistrat creşteri, dar mai scăzute, de doar 16 zile, de la 58 de zile, timp mediu pentru anul 2019, la 74 de zile, timp mediu pentru anul 2020. În anul 2018, timpul mediu de încasare a creanţelor era de 41 de zile. În ciuda faptului că domeniul a înregistrat scăderi pe toate planurile, în anul 2020 există mai puţine firme care au risc ridicat de intrare în insolvenţă comparativ cu anul 2019. În anul 2019, din 100 de companii 53 aveau risc scăzut de intrare în insolvenţă pe când în anul 2020, numărul acestora a crescut la 56. Concomitent, firmele cu risc crescut de a intra în insolvenţă a scăzut, de la 44 din 100 în anul 2019 la 40 în anul 2020. În termeni non - economici, riscul de a intra în insolvenţă poate fi asociat cu riscul ca firma să nu-şi mai poată plăti colaboratorii", se arată în studiul citat.
Până în prezent, peste 70.000 de companii au acces la platforma completă care oferă informaţii actualizate în timp real despre datele financiare şi juridice ale firmelor din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News