Jocuri Olimpice. Coreea de Nord, eveniment care pune în pericol apropierea de Coreea de Sud
Coreea de Nord a făcut anunțul marți despre ce se va întâmplă în ajului Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang.
Coreea de Nord a desemnat ca dată aniversară a consolidării armatei sale ziua de 8 februarie, în ajunul lansării Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, ceea ce ar putea pune în pericol apropierea realizată cu Coreea de Sud prin intermediul acestui eveniment sportiv, transmite agenţia EFE.
Biroul Politic al partidului unic nord-coreean a stabilit că 8 februarie va fi "Ziua Construcţiei Armatei", în care fondatorul statului, Kim Ir Sen, a transformat Armata Populară Coreeană (APC) în forţele armate naţionale, potrivit agenţiei de ştiri oficiale KCNA, preluate de EFE.
Mari desfășurări de tancuri
Anunţul Coreei de Nord, motivat de faptul că pe 8 februarie se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea oficială a armatei sale regulate, confirmă informaţiile care indicau că Phenianul pregăteşte acţiuni pentru acea zi, inclusiv o posibilă defilare militară.
În acest sens, imagini luate prin satelit în decembrie şi ianuarie au relevat mari desfăşurări de tancuri şi alte vehicule într-un aeroport din apropierea capitalei nord-coreene, în ceea ce par a fi exerciţii pentru o mare paradă militară.
[citeste si]
Mulţi cred că o mare paradă cu o zi înainte de deschiderea JO de iarnă, care vor începe pe 9 februarie la PyeongChang, va fi în detrimentul îmbunătăţirii relaţiilor şi reducerii tensiunii după acordurile încheiate între Seul şi Phenian pentru participarea Coreei de Nord la competiţia din Coreea de Sud, notează EFE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News