Data publicării:
Jocul matematic folosit la prinderea traficanţilor de droguri
Un şerif din Kentucky a reuşit să-i prindă pe traficanţii de droguri cu ajutorul unui joc matematic simplu.
În 2015, departamentul de poliție din Kentucky, Statele Unite, a postat pe pagina de Facebook următorul mesaj:
„Comercianţi de droguri, atenție!
Concurența te costă bani?
Oferim un serviciu gratuit care vă ajuta să o eliminați".
Șeriful Melton i-a forţat astfel pe traficanții locali de droguri să participe la cel mai faimos puzzle din Teoria jocurilor. Se numește dilema prizonierului și, deși nu este deloc un joc amuzant, datorită modelului matematic se poate analiza comportamentul oamenilor. Poţi pierde acest joc, doar atunci când acţionezi în beneficiul propriilor interese.
Şeriful Melton avea dovezi că anumite persoane deţineau droguri, însă pentru ca acestea să fie acuzate de trafic de droguri trebuiau să se dea singure de gol. Astfel că, şeriful le-a arestat şi le-a pus în celule separate.
Fiecare persoană a primit câte un puzzel
Fără să știe ce va face celălalt, fiecare dintre suspecți trebuie să decidă dacă îşi ţine gura închisă și așteaptă ca celălalt să facă la fel, caz în care fiecare ar merge la închisoare timp de 1 an pentru posesie de droguri, sau îşi trădează prietenul, gândindu-se că celălalt va face la fel, iar fiecare va primi o sentință mai mare.
O altă variantă ar fi să-l trădeze pe celălalt şi să aibă încredere că acesta nu va vorbi. În acest caz, trădătorul va fi liber, iar prietenul său va merge la închisoare.
Cel mai bun lucru pentru amândoi ar fi faptul ca nici unul să nu spună nimic. Aceştia ar merge la închisoare doar pentru posesie de droguri. Însă, cel mai probabil aceştia se vor trăda reciproc.
Echilibrul Nash
Acest scenariu nefericit pentru participanți, în acest caz involuntar, se numește echilibrul Nash. Este un test simplu, care a fost publicat în 1950 de matematicianul John Nash, pe când avea doar peste 20 de ani. A câștigat un premiu Nobel și a transformat analiza câștigătoare.
Teoria jocurilor poate fi descrisă ca studiul matematic al luării deciziilor, conflictului și strategiei în situații sociale. Nash a descifrat factorii care guvernează șansa și luarea deciziilor în sistemele complexe găsite în viața de zi cu zi. Ajută la înțelegerea modului în care interacționăm în procesele de luare a deciziilor cheie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News