Jocul balena albastră. Descinderi ale oamenilor legii
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău a început o anchetă, joi, în cazul a doi elevi de la Liceul Tehnologic din localitatea Lopătari, conduşi la audieri după ce au fost depistaţi schimbând mesaje în cadrul jocului Balena Albastră. 

"Elevii au fost ridicaţi ieri pentru audieri, iar astăzi au revenit la ore. Se pare că cei doi nu au finalizat nici o acţiune, dar este bine că se stopează din faşă acest flagel", a declarat inspectorul şcolar general Florina Stoian. 

Şeful ISJ Buzău a adăugat că, împreună cu conducerea liceului, a fost demarată o anchetă, pentru a se stabili cum a intrat primul dintre elevi în acest joc. 

Potrivit conducerii Liceului Tehnologic din Lopătari, jandarmii şi poliţiştii au descins miercuri, în timpul unei orei, pentru a-l ridica pe elevul din clasa a opta, iar pe celălalt, care învaţă în aceeaşi instituţie, în primul an de liceu, l-au ridicat de acasă. 

Cei doi au fost conduşi la audieri şi le-au fost ridicate telefoanele mobile şi calculatoarele, de pe care urmează să fie extrase toate mesajele şi conversaţiile purtate în jurul acestui subiect, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel