Jobul în care muncești în timp ce visezi ar putea deveni realitate
Startup-ul tehnologic Prophetic oferă un dispozitiv neobișnuit care se presupune că le va permite oamenilor să lucreze în timp ce dorm și visează.
Denumit „Halo”, dispozitivul este reprezentat o bandă groasă de culoare neagră despre care Prophetic spune că este capabilă să inducă vise lucide, genul de vise în care ești conștient că visezi și, astfel, poți avea un control parțial asupra visului, conform Futurism.
Aceste vise pot crea experiențe memorabile, dacă nu chiar schimbătoare de viață pentru unii. Dar, în loc să-ți pierzi timpul și puterea viselor explorându-ți subconștientul, Prophetic vrea să preiei controlul asupra viselor lucide și să încerci să fii productiv folosindu-te de ele.
Poți să exersezi discursuri, să rezolvi probleme de matematică sau să-ți imaginezi finalul romanului pe care încerci să-l scrii. La urma urmei, „factorul limitativ este imaginația ta”, a declarat Eric Wollberg, fondatorul și CEO al Prophetic, pentru Fortune.
Bentița neagră este proiectată de Afshin Mehin, persoana din spatele implantului cerebral N1 de la Neuralink.
Dispozitivul funcționează prin eliberarea impulsurilor focalizate de ultrasunete direct într-o regiune a creierului asociată cu vise lucide. De asemenea, vizează regiunile implicate în procesele de luare a deciziilor, astfel încât atunci când este indusă o stare lucidă, veți avea șanse mai mari de a o controla.
„Ceea de ne dorim este controlul”, a spus Wollberg pentru Fortune.
Dar unii experți nu sunt atât de siguri de bentița Halo.
„Nu este atât de simplu”, a declarat pentru Fortune Antonio Zadra, profesor de psihologie la Universitatea din Montreal.
Știința nu este clară dacă această formă de tehnologie, cunoscută sub numele de ultrasunet focalizat transcranian (TUS), este de fapt eficientă în inducerea viselor lucide.
Chiar dacă este, există și alte dezavantaje. Zadra a spus că cei care dormeau și care au folosit tehnologia viselor lucide au avut tendința fie să uite că visează, fie să devină prea entuziasmați și să se trezească. De asemenea, nu există nicio garanție de a controla un vis. Este o abilitate care trebuie învățată și perfecționată.
Wollberg susține că unele studii au arătat că stimularea suplimentară a creierului oferită de tehnologia TUS mărește capacitatea oamenilor de a obține controlul viselor și susține că compania așteaptă mai multe date anul viitor.
În orice caz, dacă folosirea viselor pentru a spori productivitatea nu vă sună ca un coșmar, Wollberg spune că vă puteți aștepta ca dispozitivele Halo să ajungă pe rafturi cândva în 2025, cu prețuri între 1.500 și 2.000 de dolari fiecare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News