"Nu poţi angaja pentru totdeauna 3.000 sau 5.000 de persoane într-un comitet de organizare. Nu poţi modifica în fiecare an întregul program sportiv la nivel mondial al tuturor federaţiilor majore. Nu poţi ţine sportivii în incertitudine", a declarat Bach.
Conducătorul mişcării olimpice a precizat că premierul japonez Shinzo Abe i-a spus foarte clar că nu există un Plan B pentru Jocuri, dacă acestea ar trebui amânate din nou, în vara viitoare.
Pe 24 martie, Shinzo Abe a anunţat decizia de a amâna cu un an debutul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo, care urmau să se desfăşoare iniţial în această vară.
Potrivit noului calendar, Jocurile Olimpice de la Tokyo urmează să debuteze pe 23 iulie 2021 şi să se încheie pe 8 august, în timp ce Jocurile Paralimpice sunt programate în perioada 24 august - 5 septembrie. Şase luni mai târziu sunt programate Jocurile Olimpice de iarnă, ediţia 2022, de la Beijing.
Întrebat dacă Jocurile Olimpice s-ar putea desfăşura cu porţile închise, Thomas Bach a precizat: "Nu este ceea ce ne dorim. Pentru că spiritul olimpic constă în unitatea suporterilor şi acest lucru face Jocurile atât de unice, pentru că se desfăşoară pe un stadion olimpic şi toţi fanii din întreaga lume sunt împreună".
"Însă când va veni decizia.... v-aş ruga să-mi acordaţi mai mult timp pentru a-i consulta pe sportivi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, partenerii japonezi", a adăugat preşedintele CIO.
Jocurile Olimpice au fost anulate ultima oară în 1944, din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, însă nu au fost niciodată mutate sau amânate, în istoria lor modernă de 124 de ani.
Săptămâna trecută, CIO a decis să aloce suma de 800 de milioane de dolari (740 milioane euro) pentru combaterea consecinţelor crizei legate de coronavirus. Thomas Bach a precizat, la momentul respectiv, că cea mai mare parte din această sumă, 650 milioane dolari, va fi consacrată amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo până în 2021, în timp ce 150 milioane dolari vor merge către mişcarea olimpică, în special către federaţiile internaţionale puternic afectate de actuala criză, precizează Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro