Jelena Ostapenko a câştigat turneul WTA de la Dubai
Jucătoarea letonă Jelena Ostapenko a câștigat turneul WTA de la Dubai, după ce a învins-o pe Veronika Kudermetova.
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko a câştigat turneul WTA de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 768.680 de dolari, în finala căruia a învins-o sâmbătă în două seturi, 6-0, 6-4, pe rusoaica Veronika Kudermetova.
Ostapenko (24 ani), ocupanta locului 21 mondial, a obţinut cu această ocazie al cincilea titlu din cariera sa şi primul din 2022. Ea s-a impus în doar 66 de minute în partida cu Kudermetova, care a pierdut a doua sa finală din acest an, după cea de la Melbourne Summer Set 1, în care a fost învinsă de românca Simona Halep.
Rusoaica a rămas astfel cu un singur trofeu în palmares, cucerit anul trecut la Charleston (Statele Unite).
Vineri, în semifinalele turneului de la Dubai, Jelena Ostapenko a dispus cu 2-6, 7-6 (0), 6-0 de Simona Halep, în timp ce Veronika Kudermetova a profitat de retragerea adversarei sale, cehoaica Marketa Vondrousova, scrie Agerpres.
Jelena Ostapenko s-a amuzat copios înainte de a închide meciul cu Simona Halep
Simona Halep a fost învinsă de Jelena Ostapenko, vineri, în trei seturi, în semifinalele turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari.
Simona Halep a pierdut după o oră şi 36 de minute, în urma unui final slab de partidă.
Jelena Ostapenko a fost surprinsă, la scorul de 2-6, 7-6(0), 5-0, în timp ce se amuza copios înainte de a închide meciul cu Simona Halep (vezi imaginile AICI).
Simona Halep, campioană la Dubai în 2015 şi 2020, a avut o evoluţie foarte bună în primul set, câştigat cu 6-2, a reuşit o revenire spectaculoasă în actul secund, însă din tie-break-ul acestuia până la final nu a mai contat.
După un început echilibrat de joc, Simona Halep a început să profite tot mai multe de erorile comise de letonă şi a câştigat primul set cu 6-2, după o serie remarcabilă de cinci ghemuri la rând. Debutul actului secund a fost modest şi Jelena Ostapenko s-a desprins rapid la 3-0. Simona Halep a reuşit să revină şi a egalat, 3-3, apoi s-a mers cap la cap până în tie-break, românca salvând două mingi de set la 5-6. În tie-break, Simona Halep nu a reuşit să câştige niciun punct. Jocul româncei a suferit şi în setul decisiv, în care nu a avut replică la loviturile rapide, forţa şi unghiurile găsite de Ostapenko, în condiţiile în care serviciul fostului lider mondial pur şi simplu nu a funcţionat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News