Jeff Bezos s-a apucat să schimbe lumea. Primii bani din fondul GIGANT pentru mediu, alocați
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Instagram
Foto: Instagram
Jeff Bezos a anunțat numele primelor organizații de mediu care vor primi o bucată din cele 10 miliarde dolari alocate acțiunii climatice.

Conform The Verge, cel mai bogat om al lumii a făcut anunțul pe Instagram, iar 16 organizații de mediu vor primi 791 milioane dolari de la Jeff Bezos, însă miliardarul nu a anunțat și proporțiile primite de fiecare.

„Am petrecut ultimele câteva luni învățând de la un grup de persoane incredibil de deștepte care și-au dedicat viața pentru a lupta cu schimbările climatice și impactul lor asupra comunităților din întreaga lume”, a transmis Bezos, pe Instagram. „Sunt inspirat de ceea ce fac acestea și abia aștept să ajut la extinderea lor”.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Jeff Bezos (@jeffbezos)

10 miliarde dolari înseamnă aproximativ 7% din averea totală a celui mai înstărit om de pe Pământ, dar și de 10 ori mai mult decât donațiile primite în 2018 în domeniul acțiunii climatice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel