Doresc ca în timpul mandatului acestei Comisii Europene să recomandăm Consiliului aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, a declarat Juncker într-o conferinţă de presă comună cu premierul croat Andrej Plenkovic.
La rândul său, şeful executivului croat a spus că se aşteaptă ca ţara sa să primească o evaluare pozitivă privind pregătirea aderării la Schengen.
Imediat după ce am devenit membri ai Uniunii Europene, am folosit primele 120 de milioane de euro, după aceea alte 120 de milioane. Croaţia îşi consolidează frontiera externă şi cooperarea poliţienească cu ţările vecine şi suntem încrezători că vom respecta elementele finale aflate pe masă, astfel încât Comisia să poată face o evaluare pozitivă şi prezenta o propunere, a afirmat Plenkovic.
În privinţa aderării la zona euro, Jean-Claude Juncker a spus că Zagrebul este complet pregătit pentru a adera în curând la Mecanismul european al ratei de schimb II (EERM-II).
El a salutat progresele înregistrate de Croaţia în domeniile economic şi financiar, lăudându-l pe ministrul finanţelor croat Zdravko Maric. Decizia privind aderarea Croaţiei la EERM-II va fi luată de Banca Centrală Europeană, iar Comisia Europeană o va susţine, a adăugat oficialul european.
Vezi și: Banca Centrală Europeană a modificat previziunile pentru următorii doi ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă