Jazzmanul Gary Crosby, premiat cu Medalia Reginei pentru Muzică
Gary Crosby este primul artist de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, distincţie acordată anual în Marea Britanie, relatează joi Press Association.
Contrabasistul în vârstă de 64 de ani a acceptat personal premiul, miercuri, în cadrul unei audienţe speciale cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Crosby - lider de formaţie, compozitor, aranjor muzical şi profesor - a fost recompensat pentru talentul muzical, impactul deosebit asupra jazzului din Marea Britanie şi eforturile sale în susţinerea tinerilor care provin din medii defavorizate.
Premiul, înfiinţat în anul 2005, este acordat anual pentru rezultate deosebite unei persoane sau grup de muzicieni, care au avut o influenţă majoră asupra peisajului muzical britanic.
Gary Crosby devine astfel primul muzician de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, dar şi prima persoană de culoare care primeşte această distincţie.
Urmaş al generaţiei Windrush, Crosby este liderul formaţiei Jazz Jamaica. Totodată, el este director artistic al Tomorrow's Warriors, o organizaţie pe care a cofondat-o în urmă cu aproape 30 de ani, care oferă burse şi oportunităţi de carieră tinerilor provenind din medii defavorizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News