Japonia. Taifunul Hagibis şi-a schimbat traiectoria şi se îndreaptă spre Tokyo
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un puternic taifun care ameninţă Japonia şi-a schimbat traiectoria şi se îndrepta marţi spre Tokyo şi zonele învecinate, relatează AFP. Taifunul Hagibis se îndrepta marţi spre sud-estul Japoniei, către regiunea Tokyo şi Yokohama, conform noilor prognoze emise de Agenţia Meteorologică din Japonia (JMA). 

JMA a indicat că Hagibis 'ar putea aduce rafale puternice de vânt şi ploi abundente în sudul Japoniei la 12 şi 13 octombrie. Luni, traiectoria taifunului sugera că va lovi coasta de sud-vest a Japoniei la sfârşitul săptămânii ameninţând astfel două meciuri de rugby programate sâmbătă la Fukuoka şi duminică la Kumamoto, în cadrul Cupei Mondiale de rugby.

Schimbarea traiectoriei ciclonului ameninţă organizarea a două meciuri decisive care se vor juca la Yokohama, la sud de Tokyo, în acest weekend. Cu două săptămâni înainte de debutul Cupei Mondiale de rugby, taifunul Faxai a lovit Tokyo şi prefectura vecină Chiba, provocând moartea mai multor persoane şi determinând grave perturbări ale traficului aerian în Narita, unde se află unul din cele două mari aeroporturi din Tokyo, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel