Data publicării:

Japonia: Sute de zboruri şi de trenuri au fost anulate înainte de trecerea taifunului Ampil

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

În Japonia, numeroase zboruri și trenuri programate pentru vineri au fost anulate din cauza apropierii unui taifun, care vine într-o perioadă de vacanță importantă, caracterizată de obicei prin călătorii ale populației.

Taifunul Ampil ar urma să ocolească zona Tokyo, cu o populaţie de circa 40 de milioane de oameni, joi seara, înainte de a se îndrepta spre coasta estică a ţării vineri şi sâmbătă.

Compania aeriană ANA a anulat deja aproximativ 280 de zboruri interne programate pentru vineri, afectând 60.400 de pasageri, în timp ce concurenta sa, Japan Airlines, a anulat 191 de zboruri interne şi 26 internaţionale, afectând 38.600 de clienţi.

Numeroase rute ale reţelei de trenuri de mare viteză, Shinkansen, vor fi de asemenea anulate vineri, inclusiv secţiunea foarte frecventată între Tokyo şi oraşul central Nagoya.

Taifunul Ampil soseşte în perioada celebrei săptămâni de vacanţă "obon", când milioane de japonezi se întorc la familiile lor, şi la doar câteva zile după furtuna tropicală Maria, care a adus precipitaţii record în nordul Japoniei.

Joi, la ora 09:00 (00:00 GMT), Ampil se afla la 300 de kilometri de insula izolată Chichi-jima, în Pacific, însoţit de rafale de vânt de până la 180 km/h.

Clasificat ca "puternic", taifunul ar trebui să se întoarcă spre Oceanul Pacific sâmbătă şi duminică.

"Îndemnăm publicul să fie informat cu privire la avertismentele de evacuare şi să ia primele măsuri pentru a se pune în siguranţă", a declarat joi ministrul pentru gestionarea dezastrelor, Yoshifumi Matsumura, în cadrul unei conferinţe de presă.

Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA) a cerut, de asemenea, populaţiei să se pregătească pentru furtună, avertizând locuitorii din regiunile estice cu privire la posibile rafale violente de vânt, inundaţii, creşteri ale nivelului râurilor şi alunecări de teren.

Japonia este frecvent lovită de taifunuri majore care pot provoca alunecări de teren care lasă în urmă victime, conform Agerpres.

Japonia a ridicat alerta de megaseism

"Întrucât nu a fost detectată nicio anomalie în activitatea seismică şi în deformarea scoarţei terestre, apelul special la o atenţie deosebită a luat sfârşit, dar aceasta nu înseamnă că riscul (unui cutremur major) a fost eliminat", a declarat Yoshifumi Matsumura în cadrul unei conferinţe de presă.

Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA) emisese o avertizare joia trecută, în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,1, soldat cu 15 răniţi în sudul ţării.

În regiunile care ar fi putut fi cele mai afectate, în special în vestul oraşului Kochi, pe insula Shikoku, mii de turişti şi-au anulat rezervările hoteliere, în contextul în care arhipelagul se află într-o perioadă de vacanţe.

Vineri, după acest anunţ, prim-ministrul Fumio Kishida a renunţat la o călătorie planificată în Asia Centrală.

Sâmbătă, autorităţile japoneze au îndemnat populaţia să nu îşi facă "rezerve excesive" de bunuri de consum, în condiţiile în care s-au constatat penurii la anumite produse în unele supermarketuri, inclusiv în capitala Tokyo.

La lansarea alertei, JMA explicase că "probabilitatea ca un nou cutremur puternic să se producă este mai ridicată decât în mod normal, dar aceasta nu indică faptul că un cutremur va avea loc cu certitudine".

Situată la intersecţia mai multor plăci tectonice de-a lungul "Centurii de foc" a Pacificului, Japonia se numără printre ţările cu cea mai intensă activitate seismică şi înregistrează în fiecare an circa 1.500 de cutremure, majoritatea de magnitudine redusă, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel