Japonia, ceremonie de succesiune la tron. Interdicții
Doar bărbaţii adulţi din familia imperială niponă vor avea dreptul de a participa la una dintre ceremoniile principale care vor fi organizate pentru a marca încoronarea prinţului moştenitor Naruhito.
Încoronarea va avea loc în luna mai. Guvernul nipon a decis să urmeze exemplul ceremoniei prin care împăratul Akihito a urcat pe Tronul Crizantemei în 1989, în contextul în care regulamentul casei imperiale din această ţară stipulează că doar bărbaţii din familia imperială pot să moştenească tronul Japoniei, a anunţat agenţia de presă Kyodo News.
Naruhito va deveni cel de-al 126-lea împărat al Japoniei pe 1 mai, la o zi după ce Akihito, în vârstă de 85 de ani, va renunţa în mod oficial la tron, această decizie reprezentând prima abdicare din ultimii 200 de ani din istoria ţării. Ceremonia intitulată 'Kenji tou Shokei no Gi', în cadrul căreia noul împărat va moşteni însemnele regale tradiţionale, precum o sabie sacră şi bijuterii, va avea loc în dimineaţa zilei de 1 mai în Palatul Imperial din Tokyo. Prinţul Fumihito, fiul mai tânăr al lui Akihito, şi prinţul Hitachi, fratele mai tânăr, în vârstă de 83 de ani, al actualului împărat japonez, vor fi singurii participanţi din familia regală la această ceremonie, a precizat agenţia Kyodo News.
Citește și: Prinţesa Ayako a Japoniei s-a căsătorit. A pierdut titlul imperial
Femeile din familia imperială niponă vor avea dreptul să participe la ceremonia 'Sokui go Choken no Gi', care reprezintă prima audiere oficială acordată de noul împărat după urcarea sa pe tron şi care va avea loc puţin mai târziu, în aceeaşi zi. Noua succesiune la tronul Japoniei va avea loc după ce împăratul Akihito şi-a anunţat în 2016 dorinţa de a abdica, invocând îngrijorări tot mai mari provocate de faptul că ar putea să nu mai fie capabil să îşi îndeplinească atribuţiunile oficiale din cauza vârstei sale înaintate.
Citește și: VIDEO Macacii japonezi - metodă inedită pentru a evita zăpada
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News