Data publicării:

Jandarmul care înoată 12 ore pentru a-şi ajuta un coleg în suferinţă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: IJJ Tulcea
Foto: IJJ Tulcea

O acțiune caritabilă a început în această dimineață la Tulcea unde un jandarm înoată pentru a strânge bani pentru a-și ajuta un coleg bolnav. 

Jandarmul tulcean Sorin Andrici a început, sâmbătă dimineaţa, în Bazinul de înot didactic din municipiu, o cursă de caritate de 12 ore dedicată unui coleg jandarm care are nevoie de bani pentru a depăşi problemele de sănătate cu care se confruntă, scrie Agerpres. 

În vârstă de 46 de ani, este legitimat de trei ani la clubul de triatlon Aqua Vita Delta, iar pentru cursa de sâmbătă se pregăteşte de trei luni.

"Mă bazez pe ultimele trei luni de antrenamente, dar mai puternică este motivaţia. Voi înota pentru colegul meu Vasile Aftene care suferă de o boală cronică. Tehnica îmi lipseşte, dar rezistenţa mă caracterizează", a declarat pentru Agerpres Sorin Andrici.

Cursa de 12 ore presupune pauze de hidratare în fiecare oră

"Prima oră a decurs bine. Am înotat peste 2.000 de metri, mă hidratez şi pornesc din nou la drum. Înot cu imaginea lui Vasile în gând şi-mi închipui că sunt şi copiii de la club lângă mine", a afirmat Andrici.

În ciuda timpului scurt dedicat pregătirii cursei, antrenorul Mihai Ivanov, instructor de triatlon al clubului Aqua Vita Delta, şi-a exprimat încrederea că Sorin Andrici va încheia cu bine cele 12 ore de înot.

"Ţinând cont de ambiţia lui, cred că are şanse foarte mari să încheie cursa de 12 ore. Problema din punct de vedere tehnic este că nu respiră pe ambele părţi şi există şanse să i se blocheze muşchiul de la gât, fiindcă respiră doar pe partea dreaptă. Sper să-şi revină în pauzele de la fiecare oră", a afirmat Mihai Ivanov.

Cine va înota alături de jandarm



În timpul cursei, Sorin Andrici va înota alături de înotători ai clubului tulcean, Eduard Bumbac, Anastasia Ganea, Ştefan Despina, Amalia Gheba, Denisa Cralea, Mircea Cralea, George Cojocaru şi Mihai Safca.

La startul cursei care s-a dat la ora 8.00 a participat şi primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

"Sorin Andrici este un luptător. În viaţa noastră, întâlnim mai mulţi oameni bravi. Pe Sorin îl poţi pune într-o echipă de elită a luptătorilor. Într-o lume materialistă, Sorin este un generos şi-i dorim succes lui şi sănătate camaradului pentru care luptă", a declarat Ştefan Ilie.

Suma de care are nevoie colegul său



Angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Vasile Aftene are nevoie de 100.000 de lei pentru tratamentul bolii de care suferă.

În vârstă de 46 de ani, Sorin Andrici, subofiţer al IJJ, participă la competiţiile de atletism masters de şase ani şi a fost campion naţional de două ori. Cea mai mare distanţă parcursă în alergare a fost de 148 de kilometri, iar cea mai dificilă cursă a fost de triatlon, în timpul acesteia înotând 4 kilometri, pedalând pe bicicletă 180 de kilometri şi alergând 42 de kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel