Data actualizării:
Data publicării:

Jandarmii, în curtea familiei Melencu. Felix Bănilă, primele declarații: Nu noi am anunţat presa!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Felix Bănilă
Felix Bănilă

Felix Bănilă, şeful DIICOT, a intrat în direct la Antena 3 pentru a oferi explicaţii referitoare vizavi de prezenţa jandarmilor în curtea familiei Melencu.

Alegeri prezidentiale 2024

"După cum bine știți, am și comunicat. Noi am dispus o comisie rogatorie în SUA pentru a ne sprijini în efectuarea unei noi expertize de tip ADN printr-un procedeu care nu e omologat în România. Avem nevoie de probe de comparație pe care să le ridicăm de la mama Luizei. Este vorba despre un ADN mitocondrial pe care trebuie să îl recoltăm și așa cum s-a comunicat acest ADN se transmite pe linie maternă, doar de la mamă putem avea probe de comparație. Dumnelor nu înțeleg de ce se iau aceste măsuri. 

"Nu noi am fost cei care au anunțat presa"

A fost citată mama victimei pentru a se prezenta în fața organului de urmărire penală, să i se aducă la cunoștință de ce este nevoie de acest lucru și să o convingem despre necesitatea unei astfel de probe. Este o probă absolut necesară pentru a continua urmărirea penală pentru persoana suspectă Dumneai a refuzat să se prezinte prima dată, drept pentru care a fost citată să se prezinte a doua oară, iar pentru că nu s-a prezentat nici a doua oară, a fost trimisă o amendă. Ieri, avocatul părții civile a fost prezent la sediul DIICOT, i s-a arătat decizia dată de judecator în acest sens.

Acest mandat s-a dorit a fi pus în executare. Eu nu pot să mă implic în ancheta lor. Nu s-au dus într-un exercițiu de forță excesivă, au încercat să le explice despre ce este vorba. La fața locului a fost trimis un ofițer de poliție judiciară, care este delegat de procurorii DIICOT să execute această activitate. Nimeni nu este îndreptățit să invoce lipsa de încredere pentru a nu se supune executării unei decizii a judecătorilor. Din păcate, nu noi am fost cei care au anunțat presa. Presa s-a prezentat imediat.

"Nu pot încălca nici ei legea"

Activitatea noastră trebuie desfășurată conform legii. Nu pot încălca nici ei legea. Personalul medical care s-a prezentat ca urmare a apelului de la 112 va preciza că e o problemă medicală, cei însărcinați pentru mandatul de aducere vor consemna în consecință. Prelevarea de probe se va face de un personal specializat. De aceea e nevoie de prezența ei, într-un anume loc. Personalul acesta poate veni la sediul DIICOT. Eu sunt sigur că se va găsi o soluție", a declarat Felix Bănilă, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", de la Antena 3.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel