Data publicării:

Jandarmii, în biserică în Ajunul Crăciunului. ÎPS Teodosie: E o prigoană, vădită!

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Teodosie la Mănăstirea Sf, Andrei, Constanța Foto: Crișan Andreescu
Teodosie la Mănăstirea Sf, Andrei, Constanța Foto: Crișan Andreescu

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a avut o intervenție în care a vorbit despre modul în care jandarmii au intrat în biserică în Ajunul Crăciunului.

Într-o intervenție la România TV, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat astăzi în biserică și a catalogat gestul autorităților drept o „prigoană împotriva bisericii“:

„Credincioșii au dreptul la închinare, bisericile sunt ale credincioșilor și trebuie să ne organizăm slujbele așa cum se cuvine. Nu înțeleg de ce ni se încalcă autonomia. Avem toate temeiurile să fim în bisericile noastre de sărbători. Acestea sunt cele mia frumoase și aductoare de bine. Cum să se închidă bisericile?“ a punctat ÎPS Teodosie.

Autoritățile au comis abuzuri

 

„Astăzi, eram în biserică și a venit Jandarmeria să nu dea voie la oameni să mai intre în biserică, în jur de 12:30. Nu i-am înțeles, am sunat și la autorități, nu au înțeles cine i-a trimis să ne obstrucționeze chiar în Ajunul Crăciunului. Eu știu, după lege, nu au voie să vină în biserică, cum au făcut-o până acum, să scoată oamenii din biserică. Avem toate temeiurile. Nu înțelegem, este o prigoană împotriva Bisericii Ortodoxe, vădită, clar.

Când am ieșit, nu le-am răspuns nimic pentru că nu m-au întrebat nimic. Sunt niște atitudini neconforme cu legea și nejustificate, ac să strice sărbătorile unor oameni și să le rănească sufletul. Avem o autonomie. Peste tot, și în Spania, s-au câștigat procesele când bisericile au fost închise sau creștinii au fost opriți să se închine. Dacă se repetă, credincioșii mă susțin și vor să fiu purtătorul lor de cuvânt“, a conchis Înaltpreasfințitul Teodosie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel