Jair Bolsonaro vede 3 alternative pentru viitorul său. "Să fiu închis, să fiu mort sau să fiu victorios"
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Jair Bolsonaro vede 3 alternative pentru viitorul său. "Să fiu închis, să fiu mort sau să fiu victorios"
Jair Bolsonaro vede 3 alternative pentru viitorul său. "Să fiu închis, să fiu mort sau să fiu victorios"
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a spus care sunt cele trei alternative pentru viitorul său.

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat sâmbătă că nu sunt decât trei alternative pentru viitorul său: închisoarea, moartea sau victoria, informează  Agerpres, citând AFP.

"Am trei alternative pentru viitorul meu: să fiu închis, să fiu mort sau să fiu victorios. Puteţi fi siguri că prima alternativă nu există. Fac ce trebuie şi nu datorez nimănui nimic", a declarat preşedintele Bolsonaro, care intenţionează să candideze în alegerile din 2022, în timpul unei întrevederi cu membri ai reţelelor evangheliste, în cadrul unei vizite în Goiania, în centrul ţării.

Într-un context de tensiuni cu puterea judiciară, preşedintele a criticat din nou Tribunalul Suprem Federal (STF) şi Tribunalul Superior Electoral (TSE), şi a atenţionat: "Niciun om de aici de pe pământ nu mă va intimida".

Lovitură pentru Jair Bolsonaro



Jair Bolsonaro a încasat o lovitură miercuri, când preşedintele Senatului brazilian, Rodrigo Pacheco, a respins cererea lui de a angaja o procedură de destituire împotriva lui Alexandre de Moraes, unul dintre cei 11 judecători ai STF şi membru al TSE.

Diferendul a izbucnit în urmă cu mai multe luni, în special din cauza contestării de către Bolsonaro a legitimităţii sistemului de vor electronic brazilian, în vigoare din 1996.

Curtea Supremă a declanşat mai multe anchete împotriva lui Bolsonaro. La începutul lunii, judecătorul Alexandre de Moraes a ordonat ca preşedintele să facă obiectul unei anchete pentru "defăimare" şi "incitare la crimă". De asemenea, TSE l-a inclus pe preşedinte într-o anchetă declanşată în 2019 de STF asupra unor infracţiuni şi ameninţări la adresa mai multor judecători ai săi.

Jair Bolsonaro a încurajat populaţia să se înarmeze



Vineri, înainte de a se duce la Goiania, Jair Bolsonaro a încurajat populaţia să se înarmeze: "Toată lumea trebuie să cumpere o armă. Un popor înarmat nu va fi niciodată aservit", a declarat el. Şi, în condiţiile în care inflaţia suscită tot mai multă îngrijorare în Brazilia, el a adăugat: "Ştiu că este scump. Un idiot ar putea spune 'trebuie cumpărată fasole'. Omule, dacă nu vrei să cumperi o armă, nu-i deranja pe cei care vor să cumpere una".

Sâmbătă dimineaţa, în capitala statului Goiás, Bolsonaro s-a plimbat fără mască printr-o mulţime de susţinători ai săi adunaţi în faţa templului, potrivit unor imagini difuzate pe reţelele sociale. El i-a îndemnat apoi pe membrii reţelelor evangheliste - din ce în ce mai puternice în Brazilia şi care au contribuit major la alegerea lui - să participe la manifestaţiile în susţinerea sa prevăzute pentru 7 septembrie, de Ziua Independenţei Braziliei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel