Jaf cu Kalashnikov într-o bancă din Atena
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
Poliţia din Atena caută două persoane care au jefuit o bancă. Aceştia au folosit o armă de tip Kalashnikov. 

Jaful a avut loc chiar în centrul Atenei, marţi, în jurul prânzului. Banca se află în apropierea Parlamentului şi Ministerului Finanţelor, dar şi aproape de Monastiraki, unul dintre principalele centre turistice din oraş. 

Potrivit poliţiei, cei doi hoţi erau înarmaţi cu arme de asalt de tip Kalashnikov şi au plecat cu o sumă importantă de bani, care încă nu este cunoscută, scrie ekathimerini.com

Jaf similar, în august 

Nu este prima dată când are loc un astfel de jaf. O altă bancă a fost jefuită în stil similar în august 2021. Tot în jurul orei prânzului, doi bărbaţi care purtau măşti medicale şi erau înarmaţi cu un pistol şi o mitralieră Kalashnikov au intrat în instituţie şi au cerut casierului să le dea toţi banii. Ulterior, cei doi au fugit, scrie en.rua.gr

De altfel, jafurile în care se folosesc arme de tip Kalashnikov par a fi uzuale în Atena. Şi în 2019 doi bărbaţi au jefuit departamentul financiar al primăriei, înainte să fugă cu ajutorul unei maşini pe care ulterior au abandonat-o. 

Nici atunci nu au existat victime, dar modul de operare a fost aproape identic. 

Veniturile Greciei din turism au urcat cu 51% în primul semestru din 2021, la 1,108 miliarde de euro, după ce în 2020, turismul a fost sever afectat de pandemia de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG).

Veniturile din turism ar urma să se îmbunătăţească în semestrul doi din 2021, a previzionat BoG. În iunie, veniturile din turism au crescut cu 851,8%, la 791 milioane de euro, de la 83 milioane de euro în perioada similară din 2020, informează publicaţia Kathimerini. 

Creştere a numărului de turişti cu 317,1%

Majorarea veniturilor vine în urma creşterii numărului de turişti cu 317,1% şi a majorării cheltuielilor medii per călătorie. În iunie, turismul a avut un impact pozitiv asupra balanţei de plăţi a Greciei. Chiar dacă sosirile vizitatorilor străini în iunie au fost la o treime faţă de nivelul din iunie 2019, în iulie 2021 au fost de aproape de două treimi, arată datele BoG. Veniturile Greciei din turism s-au situat anul trecut la 4,6 miliarde de euro, faţă de 18,2 miliarde de euro în 2019, din cauza restricţiilor de călătorie globale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel