Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Pe 29 aprilie 2022, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, ziua în care se sfințesc apele. Pentru alungarea blestemelor și a farmecelor, credincioșii fac un gest simplu, în această zi sfântă. Iată despre ce este vorba.

Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat, scrie crestinortodox.ro.

Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele. Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârşit apoi multe minuni. Aceasta Biserică mai este şi astăzi în Istanbul. De Izvorul Tămăduirii, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele. Agheasma Mică este apa sfințită după ritualul Bisericii Ortodoxe. Creștinii, în general, și bolnavii, în special, trebuie să consume apă sfințită. În felul acesta se vor împărtăși de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei. Sfințirea apei înseamnă aducerea ei la starea inițială, așa cum o crease Dumnezeu la început.

Cum să alungi blestemele și farmecele

Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele. În tradiția românească există o serie de superstiții despre care se spune că aduc mult belșug și sănătate. Stropirea credincioșilor cu apă sfințită, mai ales în prima zi de vineri de după Paște, ajută la dezlegarea farmecelor, a deochiului ori a celor mai crunte blesteme.

Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele. Preoții recomandă stropirea cu agheasmă a locuinței și lucrurilor din casă, pentru îndepărtarea gândurilor necurate și izbăvirea de păcate, precum deznădejdea, reaua credință sau trufia ori invidia.

Izvorul Tămăduirii, 29 aprilie 2022. Cum alungi blestemele și farmecele. Creştinii ştiu că "Izvorul Tămăduirii" este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Însă, având în vedere că ea este nedespărţita de Fiul ei, ea este şi o zi de prăznuire a lui Hristos. Mai bine zis, în această zi îl sărbătorim în primul rând pe Hristos Cel Înviat, ca Izvor al vindecărilor, şi apoi pe Maica Domnului, ca persoana care Îl poartă neîncetat şi tainic pe Fiul ei, devine astfel şi ea izvor de tămăduire, scrie crestinortodox.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel