Ivan, apel către europarlamentarii PDL. "Să se întoarcă în Evul Mediu"
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan își arată nemulțumirea față de o poziție a unui europarlamentar PPE cu privire la români și face un apel către europarlamentarii PDL. Cătălin Ivan condamnă declarațiile făcute de Elmar Brok, care a propus amprentarea imigranţilor pentru a putea fi identificaţi mai uşor cei care ajung în Germania. 

"Este extrem de îngrijorător faptul că, în Europa anului 2014, un membru al Parlamentului European poate scorni asemenea iniţiative. Cei care cer amprentarea românilor ar trebui să se întoarcă în Evul Mediu, acolo unde aparţin ca mentalitate. Condamn ferm o astfel de iniţiativă, care intră în contradicţie flagrantă cu valorile europene în care credem cu toţii şi pe care trebuie să le apărăm cu orice preţ", declară Cătălin Ivan, potrivit unui comunicat de presă.

Europarlamentarul a adăugat: "Fac un apel către toţi eurodeputaţii PDL să nu închidă ochii la aceste provocări şi să ia cât mai repede atitudine faţă de colegul lor din PPE, Elmar Brok. Acum este momentul să arate tuturor interesele cui le apără în Parlamentul European: interesele românilor sau interesele lor de grup".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel