Data publicării:
iUmor. "Șmen" cu Mihai Bendeac. Ana Maria Calița le-a dat o lovitură haterilor
A fost urgie după ce Ana Maria Calița a câștigat "iUmor" sezonul 4. Mulți oamenii și-au arătat revolta, pe rețelele de socializare, că nu a câștigat Bobi Dumitraș, iar Mihai Bendeac a fost scos țap ispășitor.
Dar de ce trebuia să câștige Bobi Dumitraș? Asta nu am înțeles. Plus că, dacă ați uitat, lui - spre deosebire de alții participanți la iUmor - i s-a dat o a doua șansă. Adică, a eșuat prima dată cu numărul pe care l-a avut, apoi jurații s-au gândit că merită să revină. Nu mi s-a părut fair-play față de ceilalți concurenți de la iUmor. Poate și alții erau geniali, dar au avut un moment prost în respectiva zi. Dar uite că atunci haterii de acum au tăcut.
În altă ordine de idei, duminică seară s-a jurizat nu întreaga prestație de la iUmor, ci doar ce s-a întâmplat în finală. Și dacă Bobi Dumitraș este genial, acum - când a fost taxat de Cheloo și Mihai Bendeac - nu mi s-a părut atât de bun. Oricum, judecata noastră ține de gust, pentru că nu suntem experți în stand-up comedy. Dacă un număr ne-a făcut să râdem, este genial, dacă nu... este praf. Gândim în termeni simpliști. Nu știm să vedem dincolo de verbul 'a hlizi'. Revenind. Deliei i s-a părut că Mihai Bendeac a avut ceva personal cu Bobi Dumitraș de nu l-a lăsat să ajungă la votul publicului: "A fost nedrept. Părea că este o chestiune personală".
Eu nu cred asta. Cred că un om care a jucat în teatru Richard al III-lea știe mai bine decât Delia - care-i foarte bună în domeniul ei - cu ce se mănâncă stand-up comedy. Mie nu mi se pare că Mihai Bendeac a făcut o greșeală față de Bobi Dumitraș. A luat în calcul doar ce s-a întâmplat în finală și, în finală, a fost liniar, iar glumele nu erau cine știe ce.
Haideți să vorbim și despre câștigătoare - Ana Maria Calița. S-a spus că a câștigat pentru că l-a cucerit pe Mihai Bendeac de la primul număr... de stand-up comedy. Să ne amintim că actorul a sărutat-o, pe scena de la iUmor, în văzul țării. Dar așa este el. De enșpe mii de ori a zis că s-a îndrăgostit de câte o concurentă în toate sezoanele concursului și, ce să vezi, nu toate au ajuns în finală. Mi se pare nedrept să aud că Ana Maria Calița a câștigat pentru că așa a vrut Mihai Bendeac, pentru că au o relație mult prea apropiată, în ciuda numărului ei. Mie mi-a plăcut prestația pe care a avut-o. Am râs.
Pe pagina de Facebook a lui Mihai Bendeac curg înjurăturile și cuvintele prin care câștigătoarea este făcută în fel și chip, dar ce să vezi, nu toate femeile câștigă funcții, bani, concursuri pe pile. Românii au mentalitatea asta - o femeie frumoasă este proastă și dacă ajunge sus este pentru că are ea vreo relație cu un bărbat. Nu vedem mai mult de atât. Suntem limitați, judecăm prea ușor și abia așteptăm, din spatele calculatorului, să aruncăm cu rahat. Ana Maria Calița este spontană, deșteaptă și a demonstrat că poate avea răspuns la orice. De altfel, Mihai Bendeac a fost singurul jurat care a avut ceva să-i reproșeze la prestația din finală. Cârcotașii vor spune că și asta a fost parte din aranjament... tocmai pentru a poza în jurat obiectiv.
Mihai Bendeac poate că a greșit când a sărutat-o, pentru că astfel a alimentat toate criticile care au urmat și publicul a început să se îndoiască de Ana Maria Calița. Și nu au mai putut gândi mai departe. Orbiți de clișee, i-au pus o etichetă și, indiferent ce ar fi făcut, era considerată "femeia lui Bendeac" și descalificată din start. După ce a aflat că este câștigătoare, Ana Maria Calița le-a dat lovitura de grație haterilor: a mers și l-a sărutat pe Mihai Bendeac. Pentru că da, așa se exteriozează unii și bravo lor! Bine fac!
Și evident... nu a fost niciun șmen, de aceea am pus cuvântul, în titlu, ironic, cu ghilimele.
PS: În timpul sezonului 4, mi-a plăcut de Ștefania Dumitru și speram că va câștiga iUmor, dar în finală a dat greș. Probabil a avut o zi mai proastă sau nu a venit cu numărul potrivit, dar talent are berechet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News